[ X ]
Important24 September 2018 10:20

Andrei Năstase: „Mama, Familia, Acasă nu sunt doar cuvinte, sunt reperele unei vieți de om”

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a scris, pe o rețea de socializare, că în fiecare zi peste o sută de oameni părăsesc Moldova, informează TRIBUNA.

„Cine nu are bătrâni să-și cumpere, zice un proverb de-al nostru vechi. În fiecare zi peste o sută de oameni părăsesc Moldova. Familii întregi pleacă pentru că nu mai pot duce aici o viață normală, nu au cum să se întrețină, nu există locuri de muncă cu remunerare decentă și pur și simplu nu au viitor. Înainte plecau oameni în floarea vârstei, lăsându-și copiii în grija părinților, în speranța că se vor reîntoarce. Apoi acei oameni și-au luat peste hotare și copiii. Acum, pentru că lucrurile continuă să degradeze în Moldova, ei își duc în țările adoptive și părinții bătrâni. Văd asta de fiecare dată când trec prin Aeroportul Chișinău. Iar în ultimul timp tot mai mulți și mai mulți părinți în etate ajung în străinătate. Mulți dintre ei nu se mai întorc, nici pentru a fi înhumați Acasă. Trăim într-o țară care își alungă până și bătrânii de Acasă. Trăim într-o țară pe care o putere politică, iresponsabilă a transformat-o într-o mamă vitregă pentru cetățenii săi. Penibil!”, a scris Năstase.

Andrei Năstase a menționat că și copiii săi sunt plecați de acasă, însă mama sa încă este aici. „La căsuța noastră, pe care a construit-o cu Tatăl meu cu mare drag, în jurul căreia și-a țesut grijile, nevoile, dar și fericirea, dragostea și liniștea sufletească. Cuib călduros și primitor a făcut. Așa cum face orice mamă pentru copiii săi. Mama, Familia, Acasă nu sunt doar cuvinte, sunt reperele unei vieți de om. Iar guvernanții, cei care atentează la aceste valori sunt ne-oameni. Și lupta cu ei este dreaptă, este necesară. Imperios necesară! Pentru că mamele noastre trebuie să rămână acolo unde au ales – Acasă. Pe umerii lor se ține o întreagă lume, ele sunt Țara. De asta, dar și pentru că preocupările mele, pe lângă trecut și prezent, vizează generațiile viitoare ale țării, iar a-ți servi țara e o datorie, am ales să revin, să rămân și împreună să luptăm până la capăt. Și am convingerea că vom reuși. Împreună vom reuși!”, a mai scris Năstase.

Andriana Cheptine

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...