În cadrul unui clasament convenţional, TRIBUNA se referă la personalităţile din RM care cunosc nu din auzite ce înseamnă lupta în circumscripţii uninominale.
Primul în clasament figurează Nicolae Dabija. „Nicolae Dabija s-a născut pe data de 15 iulie 1948 în satul Codreni (raionul Cimișlia). În perioada 1989-1990 a fost deputat al poporului din fosta URSS. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 234, raionul Căinari, dar și deputat între anii 1998 și 2001. Este scriitor, istoric literar. În legislatura a XII-a a fost membru al Comisiei pentru publicitate și mijloacele de informare în masă, iar în legislatura a XIV-a – membru al Comisiei pentru cultură, știință, învățământ și mijloace de informare în masă. În legislatura a XIV-a a fost membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Forțelor Democratice”, notează sursa.
Al doilea este Gheorghe Amihalachioaie. „Gheorghe Amihalachioaie s-a născut pe data de 1 iunie 1949. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 7, municipiul Chișinău. A fost membru al Prezidiului Parlamentului. A votat Declarația de Independență. Acum este unul din cei mai cunoscuţi avocaţi din RM”, se spune în materialul citat.
Al treilea în clasament figurează Vasile Nedelciuc. „Vasile Nedelciuc s-a născut pe data de 13 noiembrie 1948 în satul Bulboci (raionul Soroca). Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 27, municipiul Chișinău. De asemenea, a fost deputat în perioada 1994-1998 ca reprezentant al Blocului electoral „Blocul Țăranilor și Intelectualilor”, și în perioada 1998-2001 – ca reprezentant al Partidului Forțelor Democratice. De profesie este inginer electrician, doctor în științe tehnice. A fost președinte al Comisiei pentru relații externe. A votat Declarația de Independență. Acum conduce o mare companie din domeniul IT”, se spune în material.
Notă: Versiunea integrală a clasamentului convenţional poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea












