În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Preşedintele Igor Dodon a fost întrebat: E adevărat că, prin decizia de a promulga pachetul legislativ privind noile reguli de impozitare şi amnistia capitalurilor, aţi dorit să tăiaţi orice cale de împăcare a actualei guvernări cu opoziţia pro-europeană şi cu partenerii externi?
„Am citit şi eu în presă unele puncte de vedere de acest fel. Mă rog, trăim într-un stat în care libertatea gândirii, dar şi libertatea de exprimare e garantată măcar din punct de vedere oficial şi inclusiv astfel de opinii au dreptul la viaţă”, a fost răspunsul său.
Mai departe, a urmat un şir de întrebări/răspunsuri pe care le reproducem integral mai jos:
T: Îmi permit să insist: Dar aţi avut această intenţie de a tăia orice posibilitate a puterii de a face măcar jumătate de pas înapoi?
I.D.: Consider că am răspuns deja la această întrebare.
T: Nu cred că nu v-aţi gândit şi la protestul din 26 august. Există opinia că intenţionat aţi promulgat acest pachet legislativ pentru a da posibilitate opoziţiei pro-europene să includă anularea lui în revendicările sale şi astfel să crească presiunea pe putere…
I.D.: Deja mă acuzaţi că fac jocul opoziţiei pro-europene?
T: Nu vă acuz, doar întreb.
I.D.: Atunci, vă întreb şi eu pe Dvs: De ce, dacă pasul făcut de mine, după cum vă exprimaţi Dvs., ar conveni opoziţiei pro-europene, unii reprezentanţi ai acesteia au venit cu critici?
T: Spuneţi-mi Dvs.
I.D.: Poziţia lor pentru mine e clară – ei din start s-au poziţionat împotriva acestor reforme, fără a încerca să intre în esenţa lor. Or, acest pachet legislativ le permite să vină cu diverse interpretări populiste, care, în opinia lor, pot prinde la electorat mai ales acum, înainte de alegeri. Şi dacă din start au ocupat o astfel de poziţie, evident nu puteau da înapoi şi au rămas critici inclusiv după anunţul meu că voi promulga respectivul pachet legislativ.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Cristina Gurez












