[ X ]
Breaking news20 July 2018 15:06

Platforma „Demnitate și Adevăr” cere majorarea salariilor tuturor angajaților autorităților locale cu cel puțin 50%

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Platforma „Demnitate și Adevăr” cere majorarea salariilor tuturor angajaților autorităților locale cu cel puțin 50%, dar nu doar al persoanelor cu statut de demnitate publică, transmite TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă al Platformei, majorarea salariilor acestor persoane este o decizie populistă a guvernării și urmărește în primul rând fortificarea resursei administrative loiale în teritoriu.

„Aceste majorări vizează doar câteva sute de demnitari – factorii de influență în regiuni – în scopul implicării plenare a acestora în campania electorală pentru Plahotniuc. Totodată, acești oameni vor fi „stimulați” să muncească pentru guvernare, de frica punerii pe rol a dosarelor penale. Adică, se aplică politica clasică a bâtei și turtei.

În același timp prin faptul că nu vor fi majorate salariile celorlalți funcționari publici, guvernarea transmite un mesaj tranșant de încurajare în continuare a corupției. Totodată, prin această decizie discriminatorie regimul intenționat produce discordie în rândurile funcționarilor administrației publice locale”, se menționează în comunicat.

În acest context, Platforma „DA” cere majorarea salariilor tuturor funcționarilor publici. „Noi am identificat și am publicat de mai multe ori eventualele surse de finanțare suplimentară din bugetul de stat, suficientă pentru mai multe majorări de salarii, pensii și resurse de alimentare a copiilor. Acestea sunt: anularea construcției Arenei Sportive, anularea legii privind impunerea populației să recupereze miliardele furate în suma dublă și altele”, se mai spune în comunicat.

De menționat că, în ședința de miercuri a Guvernului, a fost aprobată majorarea salariilor primarilor, vice-primarilor, pretorilor, vice-pretorilor, președinți și vicepreședinți de raioane cu până la 50%, iar a personalului tehnic (paznici, șoferi, etc.) cu 15%.

Cristina Parfeni

Other news in category

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...