[ X ]
Breaking news17 July 2018 16:56

Președintele, la discuții cu principele Ordinului creștin al Cavalerilor de Malta!

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu principele Ordinului creștin al Cavalerilor de Malta, Thornbiorn Paterno Castello di Carcaci din Italia, care se află în țara noastră cu o vizită de familiarizare.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cadrul dialogului, au discutat posibilitățile de colaborare în domeniul organizării și desfășurării unor activități și acțiuni de binefacere comune.

„Am menționat că susținerea persoanelor cu nevoi speciale, a familiilor cu mulți copii, bătrânilor, persoanelor neajutorate constituie pentru mine o prioritate. În acest sens, după alegerile prezidențiale a fost creată Fundația de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet”. Deja pe parcursul unui an Fundația a ajutat peste 100 mii de persoane, inclusiv: a acordat asistență tehnică grădinițelor din țară, a oferit peste 8.000 de ghiozdane și rechizite școlare elevilor din familiile social-vulnerabile cu mulți copii, a procurat implanturi Cohlear pentru zece copii cu deficiențe de auz, a acordat sprijin în efectuarea unor intervenții medicale, și multe altele. De asemenea, am comunicat că pentru anul curent Fundația ”Din Suflet” își propune să realizeze mai multe proiecte: să ofere ghiozdane și rechizite școlare pentru circa 30 mii de elevi ce vor merge în clasa I, să construiască aproximativ 100 de complexe sportive în diverse localități ale țării, să ofere asistență necesară pentru încă 500 de grădinițe ș.a.”, a precizat Dodon.

Șeful statului și-a exprimat disponibilitatea să lanseze proiecte comune în domeniile pe care le vor stabili. „De asemenea, l-am invitat pe Thornbiorn Paterno Castello să participe la Congresul Mondial al Familiei, care va avea loc în septembrie curent în țara noastră și care are drept scop promovarea valorilor familiale”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...