[ X ]
Exclusive22 January 2018 10:00

În cât timp credeţi că veţi reuşi cu înregistrarea unui nou partid? Răspunsul unuia din iniţiatorii noii formaţiuni!

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor, Ion Dron s-a referit şi la timpul în care ar putea fi înregistrată noua formaţiune cu iniţiativa creării căreia a venit el şi alţi  membri a unui grup de iniţiativă şi care va fi specializată în protecţia drepturilor animalelor.

„Avem termeni de referință stabiliți dar, deocamdată, am ieșit din grafic din cauza refuzului cu denumirea. Participarea la alegerile parlamentare nu este un scop în sine. Încercăm să ne mișcăm numai înainte, dar cu prudență. Suntem oameni serioși și ne calculăm cu suficient discernământ șansele noastre de participare la alegerile din toamnă. Dacă reușim să ne înregistrăm, va fi  bine. Vom încerca să participăm. Să coloram  puțin acest spectru politic alb-negru de la noi”, a declarat el.

„Avem scop, avem obiective, avem curentul de idei care ne motivează, iar ținta noastră până la urmă rămân alegerile locale din 2019. Noi nu pretindem să fim un mega partid și cu un  lider „salvator al națiunii”. Toate proiectele mega partid și cu „lider unicat” au fost și sunt o catastrofă pentru Republica Moldova. Încercăm să construim altfel, în afara tiparelor existente. Un partid pornit de la firul ierbii, cu migală și cu răbdare. Avem nevoie de un nou concept despre politică în general aici la noi. Avem nevoie de un nou concept despre partide, de un nou concept de ales local, de ales al poporului. De ce? Pentru că cele existente (conceptele) au eșuat, nu mai pot mișca lucrurile înainte. Durează? Desigur. Dar trebuie să o facem pentru generațiile care  vin, nu pentru moment și din orgoliu propriu”, a adăugat Ion Dron.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...