[ X ]
Exclusive19 December 2017 06:00

Bogdan Zumbreanu deschide parantezele despre concursul în urma căruia a ajuns şef la CNA. Detalii din prima sursă!

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Bogdan Zumbreanu, noul director al Centrului Național Anticorupție (CNA), a oferit primul său interviu, în această calitate, portalului TRIBUNA. El a comentat inclusiv afirmaţiile că desemnarea sa ca şi câştigător nu a surprins pe nimeni, acesta fiind un fapt previzibil.

„Haideți să lămurim mai simplu această speculație, să nu ne complicăm. A putut să se înscrie oricine a vrut la acest concurs? A putut, oricine a îndeplinit condițiile a fost așteptat să se înscrie și, cred că, sunt mulți specialiști buni care îndeplineau acest condiții, inclusiv din zona societății civile. S-au înscris doar candidații pe care îi cunoașteți. Chiar unii dintre cei care speculează acum, ar fi putut să se înscrie. Dar discuția asta e ca în fotbal, e mai comod să comentezi din tribună, decât să te chinui în teren. Eu m-aș fi bucurat să fie cât mai mulți înscriși în concurs, inclusiv mă așteptam ca unii dintre juriștii care au criticat ani de zile CNA să vină la concurs, să-l câștige și să facă treabă mai bună – dacă pot. Dar mulți dintre cei care fac analize se simt mai confortabil să muncească pe mii de euro din fonduri externe, decât pe mii de lei la șefia CNA. Și îi înțeleg uman, însă profesional, pentru mine, sunt alte lucruri mai importante. Eu cred că putem să modernizăm pas cu pas această instituție și cineva trebuie să își asume și aceste lucruri”, a declarat el.

Bogdan Zumbreanu a declarat că a aplicat pentru această funcţie pentru că îi pasă de viitorul CNA și crede că această instituție poate contribui decisiv la combaterea fenomenului corupției, alături de Procuratura Anticorupție. „Dacă nu aş fi fost eu cel ales, mi-aş fi dorit să vină oricine dintre contracandidaţii mei, care ar fi vrut să continue lucrurile bune, începute la CNA şi să abordeze de o manieră nouă lupta contra corupţiei. Și apropo de asta, eu voi studia toate proiectele prezentate de contracandidații mei și le voi cere permisiunea să implementez și lucrurile bune propuse de ei. Regret că domnul deputat Deliu a boicotat şedinţa comisiei. Eu îl respect și aş fi fost onorat să răspund la întrebările domniei sale. Dacă are propuneri constructive și utile pentru CNA, eu și acum am toată deschiderea să le ascult și să le implementez”, a spus el.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Cristina Pendea

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...