[ X ]
Exclusive15 December 2017 06:30

Analist: Apartenenţa la una sau altă familie europeană, indiferent care, e o avansare

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, cunoscutul analist politic, Victor Ciobanu a fost întrebat: Pe cât de importantă este recenta aderare PAS și PDA la PPE?

„Cred că le face bine pentru imagine. Apartenenţa la una sau altă familie europeană, indiferent care, e o avansare, o recunoaștere a unui statut și demonstrează și un interes al familiilor europene față de RM. Evident că după devoalarea PLDM, PPE a rămas fără reprezentare în RM. Eu cred că locul PLDM poate să-l ocupe eventual o formațiune constituită din rămășițele PLDM, PAS și PPDA. Problema e că nu fuzionează atâta timp, cred că ţine iarăși de domeniul organizatoric – veșnica problemă a listelor comune, miorița moldovenească: cine-i primul, al doilea și al treilea pe listă și tot așa mai departe”, a declarat el.

Potrivit lui, „dacă e să luăm sistemul mixt de votare, pentru mine este absolut evident că, dacă nu fuzionează până atunci, trebuie să meargă într-un bloc comun pe toată țară, pe liste și deja să selecteze cel mai bun candidat în fiecare circumscripție”. „În nici un caz să nu meargă separat, pentru că asta-i moartea sigură. Asta este un algoritm absolut evident, cred că la îndemâna oricui”, a mai declarat Victor Ciobanu.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine.

Andriana Cheptine

Other news in category

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...