[ X ]
Exclusive27 November 2017 11:00

Ministrul Justiţiei despre cum poate fi restabilită credibilitatea justiţiei

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari a fost întrebat: Cum poate fi restabilită credibilitatea justiţiei, încrederea oamenilor în justiţie?

„Prin acțiuni concrete, așa cum am demonstrat în acești doi ani. Acțiuni ferme, bine determinate și cu rezultate pe care cetățeanul nostru să le înţeleagă. Atunci când vorbim de rezultate, vorbim nu doar de cele raportate la televizor, dar şi de situaţiile când cetățeanul merge într-o instituție, vede că aceasta lucrează mai bine, că justiția își spune cuvântul, că este una înțeleasă, bine comunicată, transparentă, dar și că cetățeanul este tratat ca atare, ca și cel care este fundamentul acestei societăți, a acestui stat”, a declarat el.

Întrebat despre priorităţile pentru perioada imediat următoare şi planurile de viitor, ministrul a răspuns: „Deci, una din priorități este Legea cu privire la reducerea presiuni față de mediul de afaceri din partea organelor de drept. Vrem să ducem la capăt Codul de procedură civilă în partea ce ţine de simplificarea procedurilor și introducerea procedurilor electronice. Acelaşi exercițiu îl vom repeta și în Codul Penal. Ne propunem şi simplificarea Codului de procedură contravențională în partea ce ţine de proceduri. La fel, urmează şi realizarea calendaristică, așa cum e planificată, a implementării hărții judecătorești. Noua strategie de reformă a sectorului justiției trebuie să o realizăm în termenul convenit, iar PNADO – să fie aprobat. Acestea sunt prioritățile imediat următoare și pentru primele luni ale anului 2018. Toate acestea arată că avem o agendă destul de încărcată”.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Other news in category

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...