[ X ]
Important22 November 2017 06:00

Declaraţie oficială: În 2018 cetățenii RM vor trebui să spună un „Da” ferm Unirii celor două state românești

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Determinarea cu care Traian Băsescu s-a angajat în promovarea mesajului unionist – cu cifre concrete, date statistice și analize pertinente – își face efectul. Despre aceasta scrie, într-o postare pe blogul personal, prim-vicepreşedintele Partidului Unităţii Naţionale (PUN), Ana Guţu.

După cum relatează TRIBUNA, ea se referă la desele vizite pe care ex-Preşedintele României, Traian Băsescu le face, împreună cu echipa PUN, în raioane.

„Niciun politician de talie europeană precum este Traian Băsescu, până în prezent nu a îndrăznit să pună pe tapet de o manieră tranșantă, deschisă și hotărâtă problema unirii celor două state românești. Traian Băsescu a ales să le vorbească personal oamenilor, insistând că aparițiile la televiziuni nici pe departe nu sunt suficiente pentru a le comunica cetățenilor adevăruri despre Unire”, scrie ea.

În opinia sa, „marșul triumfal al mesajului unionist a devenit posibil grație implicării plenare în politica din RM a talentatului politician Traian Băsescu”. „Ne așteaptă anul 2018 – un an de cotitură, în care cetățenii RM vor trebui să-și ia sorata în mâini și să spună un ”Da” ferm Unirii celor două state românești”, mai notează Ana Guţu.

Cristina Pendea

Other news in category

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...