„Până acum, domeniul securității naționale nu prea a fost prioritate pentru guvernele anterioare sau pentru Republica Moldova, în general, sistemul apărării nu a fost o prioritate. Acum încercăm să schimbăm această poziție”, a declarat, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”, ministrul Apărării, Eugen Sturza.
Potrivit lui, „domeniul securității începe să devină prioritate”, iar stipularea foarte clară a bugetului apărării în Strategia Națională a Apărării și ulterior în Strategia Militară, care vine imediat după Strategia Națională a Apărării, permite de planificat o dezvoltare a Armatei Naționale și, totodată, permite de atras mult mai multe fonduri și asistență externă de la partenerii străini, „fiindcă și ei văd că Republica Moldova are ca prioritate acest domeniu al securității”. Eugen Sturza a precizat că, „până acum, ei vedeau că Republica Moldova doar este consumator de ceea ce dau ei și singură nu contribuie la această securitate”.
Referindu-se la principiul constituţional de neutralitate, el a spus că „nu putem vorbi acum despre o neutralitate clasică, așa cum este stipulat și în Constituția Republicii Moldova, atâta timp cât avem o armată străină pe teritoriul Republicii Moldova”. „Noi vom continua să cerem ca această armată rusă să fie retrasă de pe teritoriul Republicii Moldova cu tot cu muniții și cu tehnica militară. Nu mai avem nevoie de prezența lor aici, dar, totodată, noi avem ca și scop să ne întărim pozițiile, să ne modernizăm Armata Națională. Vedem aici exemplul elocvent al vecinului nostru, Ucraina, o țară căreia i-au fost garantate suveranitatea și integritatea teritorială de către patru state nucleare prin acest Acord de la Budapesta, ca într-un moment una din aceste țări semnatare să devină agresor și să-i acapareze teritoriul suveran”, a declarat Eugen Sturza.
El a precizat că țara la care se referă este Federația Rusă. „Iată de ce noi trebuie să ne pregătim ca să putem riposta în caz de necesitate”, a mai declarat ministrul Apărării.
Cristina Pendea












