[ X ]
Editorial18 October 2017 07:00

Un jucător internaţional surpriză pe „frontul transnistrean”

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Alegerile parlamentare de duminică din Austria s-ar putea să aibă unele influenţe şi asupra procesului de reglementare a problemei transnistrene. Or, cel mai probabil, în funcţia de Cancelar al Austriei, va ajunge un politician care cunoaşte în detaliu problema transnistreană şi deja e evident că are ambiţii de a se impune nu doar în ţara sa, ci şi la nivel european.

E vorba de tânărul Sebastian Kurz, care, acum câteva luni, a preluat conducerea partidului conservator ÖVP şi, spre surprinderea tuturor, a reuşit să-l aducă în poziţia de lider în preferinţele alegătorilor din Austria. Numit „copilul minune al politicii austriece”, Sebastian Kurz, la doar 31 de ani, e cotat cu prima şansă de a deveni Cancelar al Austriei şi e considerat unul dintre cei mai ambiţioşi politicieni europeni.

De unde cunoaşte dosarul transnistrean? În 2017, Austria deţine Preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), iar Sebastian Kurz, din postura de ministru de Externe al Austriei, s-a ocupat personal de problema transnistreană, inclusiv vizitând Republica Moldova. Mai mult ca atât, el cunoaşte bine şi contextul regional, vizitând şi Ucraina, unde s-a documentat la faţa locului despre problemele generate de separatiştii din estul ţării vecine.

Sebastian Kurz a reuşit să câştige, împreună cu partidul său, alegerile din Austria, punând accent pe problemele legate de migraţie, dar şi pe pericolul islamizării ţării sale. Dar, totodată, este absolut evident că, fiind un diplomat desăvârşit, el va încerca să se impună şi la nivel internaţional. Din acest punct de vedere, Sebastian Kurz este frecvent comparat cu Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, care, la fel, a avut o evoluţie surprinzătoare în politica din ţara sa, iar, după ce a preluat puterea, a transmis un mesaj clar că vrea să se implice în soluţionarea mai multor probleme de nivel european şi chiar a venit cu o strategie de reformare a UE.

Cel mai probabil, Sebastian Kurz se va manifesta mai „moderat” pe această filieră, ocupată deja de Emmanuel Macron şi de Angela Merkel, care a reuşit să obţină un nou mandat de Cancelar Federal al Germaniei. Cu atât mai mult, că şi poziţia sa antimigranţi şi antiislamizare nu e prea „favorabilă” pentru a se manifesta pe această filieră. În schimb, ambiţiile sale diplomatice îşi pot găsi uşor utilizarea în soluţionarea problemelor de la frontierele UE. Iar problemele teritoriale cu care se confruntă Ucraina, dar şi problema transnistreană sunt cele mai potrivite piste în acest sens pentru Sebastian Kurz, pentru că le cunoaşte în detaliu. Mai ales că există şi o preocupare a marilor puteri ale lumii de a soluţiona aceste probleme, în special cea transnistreană, ceea ce deschide anumite oportunităţi în faţa tânărului şi ambiţiosului potenţial nou Cancelar al Austriei.

Deci, să vedem ce va urma…

Igor Volniţchi

Other news in category

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...