Într-o postare pe blogul personal, analistul politic, Tudor Cojocariu se referă la afirmaţiile făcute recent de liderul PAS, Maia Sandu precum că unirea cu România acum nu prea este posibilă, deoarece UE nu ar fi de acord ca un stat membru al său să preia un teritoriu măcinat de corupţie, dar şi la criticele ce au venit ulterior în adresa Maiei Sandu ca urmare a acestei declaraţii.
În opinia sa, „a o acuza pe Maia Sandu că e mai rea decât Dodon sau alte enormități de acest fel, este dăunător scopului nostru comun”, iar „aţi recunoaște propriile limite și neputințe, încercând să le depășești prin muncă și tact este o calitate”.
„Este la mintea cocoșului și ar trebui să fie și la cea a unionistului de paie, că Unirea nu se poate face fără acordul tuturor părților interesate. Iar aceste părți, dacă ne referim la statele UE, nu vor accepta să ia la sân o societate construită pe minciună, ură, revanșism, corupție și abuzuri. Nici celălalt scenariu, prin care România ar ignora pozițiile statelor membre, votând în Parlament Unirea cu RM, nu este înțelept, pentru că, în relațiile internaționale totul are un preț. Și pe urmă, cum vor mai promova tinerii unioniști prin satele republico-moldovenești o țară izolată internațional și ignorată de cei care chiar contează? Dacă ăsta e scopul celor care o critică azi pe Maia Sandu și pe ceilalți care-și asumă o viziune realistă asupra chestiunii, să ne spună și nouă, în loc să se bată cu pumnul în pieptul lor cu tricolor la inimă”, notează Tudor Cojocariu.
Cristina Pendea











