[ X ]
Breaking news12 September 2017 12:42

Șeful statului riscă să rămână fără o împuternicire

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a cerut specialiștilor și juriștilor să vină cu soluții legale pentru ca plecarea militarilor în diferite misiuni, aplicații și exerciții militare, împreună cu partenerii externi, să nu mai depindă de instituția prezidențială. Anunțul a fost făcut de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, după ședința săptămânală a formațiunii.

După cum informează TRIBUNA, Vlad Plahotniuc a declarat că, foarte curând, poate chiar în ședința specială a Parlamentului, vor veni cu modificări legislative în acest sens.

„Am ajuns să pierdem bani și programe importante care ne ajută să modernizăm forțele armate și asta din cauza unor decizii strict politice și geopolitice ale Președintelui Dodon, ceea ce este foarte grav. În opinia mea, este absolut inadmisibil modul în care dl. președinte Dodon a ajuns să amenințe militarii cu sancțiuni, pentru că și-au îndeplinit misiunile”, a punctat Plahotniuc.

TRIBUNA amintește: Săptămâna trecută Președinția a refuzat participarea militarilor moldoveni la un stagiu în Ucraina, iar Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre privind participarea lor, care, ulterior, a fost anulată prin decret prezidențial.

Andriana Cheptine  

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...