[ X ]
Important10 September 2017 13:00

Omul Săptămânii - Wolf Dietrich Heim, Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

În această săptămână, Wolf Dietrich Heim a efectuat a cincea sa vizită în Moldova în calitate de Reprezentant special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană.

În decurs de trei zile, el a avut o agendă destul de încărcată, care a presupus inclusiv întrevederi cu reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului în procesul de reglementare a problemei transnistrene, Gheorghe Bălan şi Vitali Ignatiev, dar şi a susţinut o conferinţă de presă.

Wolf Dietrich Heim şi-a exprimat satisfacţia pentru că a văzut un angajament nou în ceea ce privește mai multe nivele de negocieri, iar pe câteva subiecte – şi „voință politică aplicată”. Oficialul a spus că progrese s-au făcut îndeosebi în domeniile transportului, telecomunicațiilor și educației.

De asemenea,  el a comunicat că  şedinţa reuniunii permanente în formatul „5+2” ar putea avea loc în luna octombrie, iar următoarea întâlnire – în noiembrie. Wolf Dietrich Heim a reiterat poziţia preşedinţiei OSCE privind necesitatea creării din timp a condiţiilor favorabile pentru organizarea întâlnirii în formatul „5+2”.

Vizita lui Wolf Dietrich Heim a fost cu atât mai importantă, cu cât a avut loc pe fondalul unei răciri evidente a relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol, dar şi a relaţiilor modo-ruse, ceea ce are un impact anume şi asupra soluţionării problemei transnistrene.

TRIBUNA precizează: Ambasadorul Wolf Dietrich Heim a preluat funcția de Reprezentant special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, conducând eforturile de mediere ale OSCE în timpul negocierilor privind conflictul transnistrean, la 1 ianuarie 2017. Anterior a ocupat funcția de Ambasador al Austriei în Ucraina (2010-2015) și a fost inspector general adjunct și inspector general interimar la Ministerul de Externe, revizuind numeroasele ambasade ale Austriei în calitate de șef al echipei de inspecție (2006-2010). Ambasadorul Heim a deținut mai multe funcții diplomatice, printre care adjunct al Ambasadei Austriei în Finlanda (2001-2003) și secretar executiv adjunct al Președinției austriece a Consiliului Uniunii Europene în 2006. Diplomatul deține o diplomă de masterat în comerț de la Universitatea de Economie și Afaceri din Viena, este master CEMS în management internațional și este absolvent al École nationale d’administration. După ce a absolvit studiile, în anul 1994, a lucrat în cadrul Ministerului Federal al Austriei pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe. În cariera sa timpurie, a fost comandant al unei Unități Mobile de Observatori pentru Forța de Menținere a Păcii a Organizației Națiunilor Unite în Cipru.

Other news in category

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...