După ce ex-Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, a spus, în cadrul unei emisiuni tv că PDA este un partid cu mai multe necunoscute şi că „ceva e mai deocheat cu partidul acesta”, sugerând că acesta nu ar avea ideologie, Alexandru Slusari, vicepreşedintele PDA, a venit cu o replică, menţionând că „a devenit la modă ca un număr de personaje implicate în capturarea şi distrugerea ţării încearcă să ne citească prelegeri politice”.
„Noi nu avem ideologie. Eu nici măcar nu-l voi pune să ia cunoştinţă cu programul nostru, unde poţi vedea în detalii doctrina noastră. Sper ca Partidul Popular European să dea un răspuns la această întrebare. Eu pur şi simplu întreb despre ideologia acelor partide pe vreme cărora au fost furate zeci de miliarde. Aşa ideologie noi nu avem şi nici nu vom avea vreodată. Noi nu strigăm la fiecare colţ că suntem un partid european doar ca ă ni se dea mai mulţi bani. Noi vom face cu adevărat integrarea europeană, ceea ce înseamnă modernizarea ţării după standarde europene. Pe primul loc sunt problemele social-economice şi necesitate de a realiza reforme cât mai urgent în interesul poporului dar nu pe seama lui. Acesta este cea mai scurtă modalitate de a reînvia calea europeană a Moldovei. Oamenii trebuie să primească salarii, pensii, să aibă parte de drumuri, justiţie, să existe o luptă cu corupţia care să ne poată apropia de Europa. Acesta este drumul Platformei DA. Dar nu jurăminte sterile despre cursul european al Moldovei şi rapoartele frumoase a drumurilor care nu au fost făcute”, a spus vicepreşedintele Platformei DA.
Cristina Pendea
foto: www.ipn.md











