În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, ex-Premierul Republicii Moldova, Ion Ciubuc, în prezent președintele al companiei „InterAgroInvest”, a fost întrebat: Care, în opinia Dvs., au fost cele mai mari eşecuri în anii de independenţă?
„Noi trebuie să recunoaștem că ne-am format, spre deosebire de alte țări, pe loc gol aproape. RM nu a fost niciodată țară independentă și totul a fost format de la început. Consider că cel mai mare neajuns al nostru e că în RM noi nu am însușit bine fabula lui Krîlov „Racul, lebăda și știuca” – asta în viziunea mea e cel mai mare neajuns. Fiecare vrea să arate că este mai deștept și mai modest, dar spre regret nu totdeauna este așa. Noi nu am folosit tot ce am avut din exterior, mai ales în ultimii ani când UE a vrut să ne ia în brațe, dar noi am bătut din picioare. Am făcut multe greșeli despre care se spune, dar fără rost. Mă refer la corupția dezvoltată, furtul miliardului etc. Pentru o țară atât de mică, în curs de dezvoltare, aceste neajunsuri sunt foarte grave”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Andriana Cheptine












