[ X ]
Important19 July 2017 09:00

(FOTO) Președintele Dodon și-a asumat un angajament, după concertul organizat sub egida sa

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, afirmă că, concertul din cadrul Festivalului „Generația Viitorului”, organizat sub egida sa, a fost „o experiență inedită, care s-a desfășurat cu succes”.

„Într-o atmosferă senzațională, cu emoții și bună dispoziție, zeci de mii de tineri au fost prezenți în Piața Marii Adunări Naționale alături de prezentatorii Ecaterina Varnava și Ivan Ciuikov, trupele ”A’Studio”, ”Градусы“, ”SunStroke Project”, interpreții Elena Temnikova, Randi, Mot și DJ.MEG. Le mulțumesc oaspeților care au acceptat invitația mea și tuturor celor care au sprijinit inițiativa privind organizarea unui astfel de eveniment dedicat tinerilor”, a precizat el.

Totodată, șeful statului își asumă angajamentul ca, în fiecare an, după susținerea examenelor de absolvire, să organizeze Festivalul „Generația Viitorului”, sub patronajul Președintelui Republicii Moldova.

„Astfel încât acesta să devină o tradiție frumoasă. Dragi tineri, voi sunteți Generația Viitorului! Cu voi Moldova are viitor!”, a conchis Dodon.

Andriana Cheptine

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...