În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, liderul fracţiunii Partidului Popular European din Moldova (PPEM) în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ruslan Codreanu a vorbit despre etapa la care este procedura de demitere a Primarului Dorin Chirtoacă, dacă ar accepta să candideze la Primăria capitalei la următoarele alegeri, care e situaţia generală din CMC, care sunt cele mai arzătoare probleme ale capitalei şi cum pot fi depăşite acestea, dar și despre perspectivele PPEM.
T.: Dle Codreanu, aţi anunţat că reveniţi la procedura de demitere a Primarului Dorin Chirtoacă. La ce etapă e procesul?
R.C.: Noi nu vrem spectacol și nici să manipulăm cu opinia publică. Astfel, am invitat toate fracțiunile din CMC la un dialog deschis privind șansele de a iniția procedura de demitere în Consiliul Municipal. Credem că subiectul respectiv poate fi abordat doar când/dacă este siguranța că sunt 34 de consilieri municipali gata să voteze. Altfel, nu are rost nici de inclus pe ordinea de zi a CMC subiectul privind demiterea Primarului General. Oamenii s-au săturat de spectacole ieftine și fără rezultat. Oamenii vor și au nevoie de schimbări spre bine în Chișinău. Pentru moment sunt 29 de consilieri municipali gata să voteze și 5 consilieri neafiliați care stau pe gânduri. Regret faptul că tocmai colegii care încă nu au decis să susțină sau nu inițiativa de demitere acuză de jocuri politice ori, în opinia mea, ei sunt cei care fac jocuri. Îi îndemn și pe această cale să ne consolidăm, cei care vor binele municipiului Chișinău, fără demagogie, trâmbițe fără substanță și garduri în spate.
T.: Dacă e să facem o evaluare obiectivă, care sunt şansele ca să reuşiţi demiterea Primarului?
R.C.: Într-o țară unde judecătorii dintr-un oraș decid oportunitatea inițierii referendumului (și nu neapărat pe subiectul demiterii Primarului. La fel, judecătorii din Bălți ar putea decide dacă trebuie orașul Chișinău să fie împărțit în 5 sectoare sau în mai multe) pentru alt oraș, obiectiv vorbind, șanse sunt puține. Dar mai este și problema divizării și neîncrederii din partea populației. Nu se discută pe argumente și viziuni, lipsește informarea corectă și imparțială și atunci apare manipularea. Am venit cu pagini de argumente în baza legii de ce Primarul General trebuie demis, dar am auzit „da ce, va veni unu mai bun?”. Eu cred că oamenii sunt cei care trebuie să decidă vor sau nu referendum, nu politicienii. Iar oamenii, din păcate, sunt mult mai activi doar pe rețelele de socializare, între anumite ore.
T.: Aţi accepta să candidaţi la Primăria capitalei la următoarele alegeri?
R.C.: Este o întrebare grea. Niciodată nu am urmărit funcții și fotolii și toată cariera mea în poziții publice a confirmat acest fapt. Sunt ferm convins că mandatul de Primar nici nu trebuie privit din perspectiva confortului unui fotoliu, ci mai degrabă ca o posibilitate de a fi zilnic printre oameni și de a soluționa problemele lor și ale orașului. Și asta nu este o datorie, acest lucru trebuie să îți placă. Înțeleg că obiectivul de a face ordine în oraș necesită mai mult decât viziune și sârguință – e nevoie de echipă. Echipă cu care să împarți atât succesele, cât și responsabilitățile. Din păcate, și zic asta pentru că așa sunt trasate atribuțiile Primarului General prin lege – nu este posibil să avem un oraș prosper fără un edil care muncește și se dedică zilnic oamenilor și comunității, un lider al unei echipe de reformiști.
T.: Care e situaţia generală din CMC? Poate fi considerat Consiliul un organ pe deplin funcţional?
R.C.: Cum e țara așa e și Consiliul Municipal. Individual, fiecare din colegii consilieri municipali este o personalitate. Însă, în cadrul ședințelor CMC, individualitatea dispare și apare efectul de gloată – țipete, tropăit de picioare, trasul de scaune de sub colegi și înjurături. Unde dispare demnitatea în asemenea momente, greu de spus. Și de ce se consideră că astfel de acțiuni înseamnă a face politică, la fel. Sunt sigur că cetățenii privesc cu dezgust acest spectacol.
Consiliul Municipal nu este un organ pe deplin funcțional.
T.: Ce ar trebui de făcut pentru sporirea eficienţei acestuia?
R.C.: Ar fi necesară o reformă complexă a Primăriei și a modului de funcționare a Consiliului. Aș putea veni cu un set de recomandări pe termen scurt și mediu. De fapt, ele sunt, doar că aceste recomandări nu au prezentat, nu prezintă și nu vor prezenta interes din partea Primarului General actual. Dânsului îi convine situația așa cum este.
Sunt direcții care se subordonează atât Primăriei, cât și CMC și această dublă ierarhie face ca șefii de direcții să nu fie responsabili nici în fața Primarului, nici a Consiliului.
Rolul comisiilor de specialitate trebuie consolidat. Decizia de a aviza pozitiv sau negativ un proiect trebuie luată anume acolo. Însă pentru moment și comisiile de specialitate sunt ineficiente și avizele lor sunt mai mult de formă.
Trebuie creată o unitate care să ajute Consiliul Municipal, inclusiv în promovarea inițiativelor proprii. Astăzi dacă un consilier municipal are o inițiativă, el trebuie să scrie proiectul de decizie și să îl treacă prin toată maşinăria birocratică a Primăriei. Am avut astfel de experiențe. A durat vreo 3 luni până am reușit să trecem toate procedurile, care pe alocuri nu înseamnă decât schimbarea virgulelor cu locul și statul sub ușă la diferiți angajați ai Primăriei. Mulțumesc și pe această cale colegilor din aripa tânără a PPEM, care voluntar m-au ajutat pe mine și fracțiunea în diferite procese de când suntem consilieri municipali.
Și ultima, dar cea mai importantă. Trebuie să funcționeze legea. Sunt atâtea rapoarte și analize privind gestionarea frauduloasă a banului public, iar angajații Primăriei sunt bine merci, nu au stres.
T.: Când credeţi că se va reuşi adoptarea bugetului capitalei şi de ce se tergiversează procesul?
R.C.: La această zi deja puțin contează când va fi prezentat bugetul în lectura a doua de către Primărie pentru aprobarea Consiliului. Dorin Chirtoacă anul acesta procedează ca în bancul cu „asta mie, asta mie, asta… tot mie”. La momentul când Primarul va binevoi să prezinte bugetul, consilierii nu prea vor avea ce aproba, pentru că dânsul prin semnătură proprie deja împarte banii.
Tergiversarea procesului se datorează indiferenței lui Dorin Chirtoacă. Toate acțiunile edilului pot fi înscrise în cartea „Cum nu trebuie să administrezi un municipiu”.
T.: Care, în opinia Dvs., sunt cele mai arzătoare probleme ale capitalei şi cum pot fi depăşite acestea?
R.C.: Eu cred că lipsa de credibilitate în acțiunile Primăriei este o problemă gravă. În 10 ani de guvernare liberală toate promisiunile electorale au rămas doar pe hârtie, inițiativele bune au fost transformate în scheme frauduloase, comunicarea cu și pentru chișinăuieni nu există.
Dorin Chirtoacă irosește banul public vizitând țări cu o democrație participativă dezvoltată, unde oamenii sunt invitați să participe la dezvoltarea orașului, sunt încurajați să o facă și li se oferă diverse facilități pentru a îi îndemna să fie activi și inovativi, pentru că într-un final toți au de câștigat din asta.
Corupția este cea mai arzătoare problemă. Protecția mediului, infrastructura rutieră, calitatea transportului public, renovarea instituțiilor publice de sănătate și educație, alimentația publică etc. toate au nevoie de intervenții și orice întârziere nu face decât să crească costul intervențiilor. Dar până nu va fi stârpită corupția din Primărie, municipiul nu se va dezvolta.
T.: În ultimul timp, se vorbeşte că PPEM ar putea accede la guvernare. Pe cât de întemeiate sunt aceste afirmaţii?
R.C.: Dacă despre asta vorbesc dușmanii PPEM, atunci nu e adevărat. J
Orice partid se vrea la guvernare. Asta e filosofia existenței unui partid și nu credeți celor care Vă spun inversul. Acum esența este dacă într-adevăr e o participare efectivă la gestionarea vieții publice sau doar se participă prin nume, iar deciziile se iau în altă parte. Am fost și suntem o echipă de profesioniști vizionari care pot schimba lucrurile spre bine în Moldova. Nu pretind că putem acoperi toate domeniile, dar pe unele treburi publice pot spune cu încredere că suntem cei mai buni atât la nivel central cât și la nivel local. Și faptul că oamenii noștri din teritoriu sunt rugați să treacă la alte forțe politice, ne face mândri de echipa pe care o avem.
T.: Dacă PPEM ar accede la guvernare, aţi accepta să treceţi cu serviciul în administraţia publică centrală?
R.C.: Depășim cu mult limitele unui interviu atunci când începem să discutăm toate „dacă” din politica moldovenească. Putem scrie o carte. Eu aș zice să reieșim din realitatea de astăzi și prioritățile care se impun acum. Unica ce pot spune e că nici la nivel de municipiu și nici la nivel de țară nu se pot produce schimbările dorite dacă nu există echipă. Asta este preocuparea mea de bază – să lucrez împreună cu o echipă de oameni cu care împărtășesc aceleași viziuni și cu care pot amplifica abilitățile mele individuale în beneficiul oamenilor.
T.: Ce perspective credeţi că are PPEM în general în politica moldovenească?
R.C.: Eu cred că și Moldova, și politica moldovenească rămân a fi „teritoriul tuturor posibilităților”. Și totul va depinde de cât de bine conducerea și membrii PPEM vor ști să scoată concluzii din perioada precedentă. Urmează să vedem asta la următorul congres al partidului.
Andriana Cheptine












