Discuţii neoficiale despre o posibilă revenire a ex-Premierului Iurie Leancă, lider al PPEM, în fruntea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene se duc demult, dar acum câteva zile, chiar el a confirmat că un asemenea scenariu e cât se poate de posibil. În aceste condiţii, e logic să ne întrebăm ce se ascunde în spatele unei astfel de mişcări, or e clar că Externele nu se dau pur şi simplu pe mâna unui lider de partid, care nici măcar la guvernare nu e.
Prima explicaţie este că, prin această mişcare, se încearcă reinventarea lui Iurie Leancă ca om politic. În perioada cât era ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar ulterior şi Prim-ministru, Iurie Leancă a cunoscut o creştere constantă la capitolul notorietate şi rating politic. Iar această creştere s-a bazat în special pe faptul că el era asociat cu integrarea europeană a Republicii Moldova (proces susţinut de o importantă parte a societăţii), dar şi pe faptul că avea un dialog permanent cu factorii de decizie occidentali şi reuşea să facă un transfer de imagine cât de cât reuşit de la aceştia către sine. Acum, chiar dacă nu există nici o certitudine că aceeaşi „schemă” va funcţiona din nou, probabil se consideră că „încercarea vină n-are”. Iar de încercat se merită, or, creşterea popularităţii altor forţe pro-europene (în special a PAS şi PDA) nu poate să nu îngrijoreze puterea actuală. Cu atât mai mult că forţele menţionate mai sus avansează rapid şi în dialogul cu Partidul Popular European, cea mai mare familie politică la nivel continental şi care de facto decide totul în UE. Puterea are nevoie de încă un jucător cât de cât important pe segmentul de centru-dreapta pro-european şi care ar putea intra în graţiile factorilor de decizie europeni, de aceea, probabil, şi este aruncat în joc Iurie Leancă, chiar dacă se cunoaşte că PPEM a fost respins de PPE în intenţia sa de a ajunge parte a celei mai mari familii politice europene.
A doua posibilă explicaţie este că puterea actuală are nevoie de o voce mult mai puternică decât cea a actualului ministru de Externe în promovarea obiectivului de integrare europeană. Că actuala guvernare, chiar dacă depune eforturi considerabile, nu prea se bucură de încredere în ochii partenerilor externi, nu este un secret. Probabil, prin aducerea lui Leancă în fruntea MAEIE se încearcă şi credibilizarea guvernării în ochii partenerilor externi. Posibil, Iurie Leancă va reuşi mai multe decât Andrei Galbur în direcţia respectivă, dar nici perspectivele sale nu sunt prea optimiste, mai ales după ce le-a făcut afront deschis europenilor, refuzând să se retragă din cursa pentru funcţia de Preşedinte al RM, atunci când a fost solicitat să o facă.
A treia posibilă explicaţie e mult mai banală – PPEM va adera la coaliţia de guvernare (la actuala sau la o eventuală nouă coaliţie), iar funcţia de şef al diplomaţiei moldoveneşti va fi o răsplată pentru Iurie Leancă şi partidul său în schimbul pasului respectiv.
A patra posibilă explicaţie e şi mai banală – Iurie Leancă are nevoie de funcţia de ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene pentru a preveni eventuale plecări din partidul său a unor personalităţi cunoscute. Nu e un secret că, atunci când a lansat PPEM, Iurie Leancă a fost urmat şi de mai mulţi diplomaţi din MAEIE. Probabil, aceştia au crezut că au careva perspective politice, dar s-au înşelat. Acum, sunt informaţii neoficiale că unii dintre ei îşi caută de lucru, inclusiv ar fi tentaţi să revină în serviciul diplomatic. Redevenind şef la MAEIE, Iurie Leancă rezolvă şi această problemă importantă pentru partidul său.
Dar, indiferent de motive, putem deduce că o posibilă revenire a lui Iurie Leancă în fruntea MAEIE e o mişcare cu bătaie lungă. Acum rămâne să vedem care va fi rezultatul: Iurie Leancă – reloaded sau Iurie Leancă – dead (din punct de vedere politic, desigur).
Igor Volniţchi












