[ X ]
Important29 March 2017 10:00

A făcut medicină, dar a ajuns în politică! Un deputat a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața sa!

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Este medic de profesie, dar de mai mulți ani se implică activ în politică. Nu i-a fost ușor nici în unul din cele două domenii, totuși, a știut cum să se facă remarcat. Despre toate acestea, deputatul neafiliat Petru Știrbate a povestit în cadrul proiectului CURENTUL – “Carieră de succes”, relatează TRIBUNA.

„Fiind de fire zbuciumat, în toamna anului 1991 am hotărât să merg la studii postuniversitare în medicină, în România. Visul și iluzia îmi era că sistemul sanitar din R. Moldova are nevoie de cadre bine pregătite, cu idei noi de abordări ale managementului sanitar, cu profesioniști și specialiști instruiți în alte clinici universitare. A urmat războiul de pe Nistru, venirea masivă a agrarienilor la putere în Moldova, iar eu îmi continuam studiile în Iași, Romania. În anul 1995, în luna aprilie  mi-am susținut Teza de Doctor în Medicină, în vara aceluiași an m-am întors acasă, la Orhei, unde mă aștepta familia. Încercările mele de a fi angajat în serviciu ca medic ordinator, se rezumau numai la discuții, încercări, promisiuni, regrete și aluzii. Aceasta a fost o perioadă de zbucium, de căutare, patru ani de șomaj. Au fost anii cei mai grei din viața mea, când copiii mei erau școlari și în fiecare an trebuia să-i pregătesc de școală, iar unica sursă de existență era salariul de pedagog al soției, angajată cu greu la școala nr. 2 Orhei”, spune Știrbate.

Mai târziu s-a implicat activ în viața politică a țării.

„O amprentă aparte în deciziile mele ulterioare le-a avut fostul medic șef al Spitalului de Psihiatrie din Curchi, Ion Răzlog, care cu umorul său inconfundabil m-a făcut să înțeleg că aceasta este o luptă, o luptă continuă, și că fără o apartenență la o mișcare politică, nu voi putea schimba lucrurile nici în viața mea personală și nici a comunității. Am aderat la Partidul Forțelor Democratice, unde președinte era poetul și luptătorul Valeriu Matei. Alături de viitorul deputat Ion Răzlog, am promovat schimbările democratice locale, am început să devin vizibil în viața politică locală. În 2008 am aderat la grupul de inițiativă de a fonda PLDM – ul, constituirea Organizației Teritoriale în Orhei, iar în 2010 am fost ales pe listele aceluiași partid, deputat în Parlamentul RM”, spune deputatul.

Cheia succesului, Petru Știrbate consideră că e în „multă muncă, încredere în oameni și sinceritate”.

Pentru anul 2017 politicianul are planuri mari. „Cât ține de acțiuni: planuri sunt multe, dar nu totdeauna depind numai de mine. Apar diferite circumstanțe, care te fac să-ți schimbi tactica. Mi-aș dori mult să pot obține rectificări la legea pensiilor, ca femeile să aibă un termen mai mic de contribuție în fondul social (31ani), să capete dreptul de ieșire la pensie cu trei ani înainte de limita de vârstă (ar fi începând cu anul 2022). Pe plan familial, să sărbătorim căsătoria fiului (aflat cu traiul în SUA)”, ne-a mai dezvăluit orheianul.

Anastasia Borta

Other news in category

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...