[ X ]
Important15 February 2017 09:07

Două posibile referendumuri în 2017. Anunţul oficial a fost făcut!

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Președintele Igor Dodon a declarat, pentru Europa Liberă, că anul acesta ar putea avea loc două referendumuri, unul legat de anularea legii care transformă în datorie de stat așa-numitul „furt al miliardului” și unul privind extinderea prerogativelor prezidențiale în vederea dizolvării Parlamentului.

Igor Dodon a precizat că nu renunță la inițiativa sa de anulare a legii „miliardului” care se află în Parlament, în pofida faptul că nu este agreată nici de Guvern, nici de partenerii externi ai R. Moldova, în primul rând de Fondul Monetar Internațional.

„Nu renunț la anularea legii care pune „datoria miliardului” pe umerii cetățenilor. Inițiativa mea se află în Parlament și aș vrea un vot în plen, nominal. Dacă nu, socialiștii vor lansa un grup de inițiativă pentru un referendum național”, a spus el.

Igor Dodon a anunțat totodată că, până la începutul lunii martie, va veni cu o inițiativă de modificare a Constituției, pentru a lărgi prerogativele Președintelui privind cazurile în care poate dizolva Parlamentul. „Nu exclud că am putea ajunge la un referendum pentru atribuții suplimentare oferite președintelui țării. Scopul este să obținem alegeri generale anticipate”, a declarat Igor Dodon în interviul pentru Europa Liberă.

Cristina Pendea

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...