Schimbarea sistemului electoral de fapt este unica posibilitate pentru actuala putere de a se menține la guvernare și, în general, de a face parte din viitorul Parlament. Pentru că vedem tot mai multe sondaje care arată credibilitatea extrem de scăzută a actualei puteri, inclusiv a pilonului actualei coaliției de guvernare, Partidul Democrat. Și, privind din acest punct de vedere lucrurile, asta înseamnă că unica șansă de supraviețuire politică a PD, dar şi a altor componente ale coaliției de guvernare este anume schimbarea sistemului electoral. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă” de către analistul politic, jurnalistul şi scriitorul, Igor Volniţchi.
El a menţionat că, „de obicei oamenii pledează pentru ca să-și aleagă singuri conducătorii, fie că e vorba de președintele țării, fie că e vorba de un primar sau de un deputat, şi putem deja anticipa la această etapă că, chiar fără mare agitație, fără mare promovare a unui eventual proiect de lege care ar prevedea schimbarea sistemului mixt, acesta ar fi susținut de oameni”. „Știm deja că oamenii de mai multe ori și-au manifestat nemulțumirea vizavi de faptul că deputații pe care îi aleg ei ies după alegeri practic de sun orice control din partea oamenilor, pierd orice legătură cu electoratul lor. Din acest punct de vedere, dacă guvernarea într-adevăr își va duce respectiva intenție despre care se vorbește atât de mult în ultima perioada la îndeplinire, eu presupun că nu vor avea foarte mult de lucru în ceea ce ține de convingerea electoratului”, a declarat Igor Volniţchi.
Totodată, el a menţionat că „sistemul electoral uninominal sau mixt dă randament maxim și generează maximă eficiență doar în democrații avansate”. „Într-o democrație care șchiopătează, cum este cea din Republica Moldova, într-o democrație firavă, ca să nu-i spun deloc funcțională, un asemenea sistem presupune mai multe riscuri. Și în primul rând este vorba despre camuflarea adevăratelor intenții, a adevăratelor poziții ale celor care vor candida eventual în cadrul unui asemenea sistem. Unul poate candida independent, dar în realitate să reprezinte o anumită forță politică și să-și arate fața adevărată abia după alegeri, altul poate candida din partea unui partid ca după alegeri să declare că, de fapt, el reprezinte alt partid. Este de fapt vorba despre o problemă mai veche a noastră: integritatea celor care se pretind politicieni”, a mai spus Igor Volniţchi.
Cristina Pendea











