[ X ]
Important2 January 2017 14:00

În cadrul Guvernului României ar putea apărea un Birou de gestionare al relațiilor București-Chișinău

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Declarația de la sfârșitul lunii august 2016 a ambasadorului american la Chișinău, James Pettit, că Republica Moldova nu e România, și că Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent, în interiorul unei granițe sigure, a tăiat apetitul decidenților bucureșteni pentru impunerea și dezvoltarea unei ideologii unioniste. Despre aceasta scrie, într-o postare pe blogul său, jurnalistul Victor Nichituş.

După cum relatează TRIBUNA, el afirmă că „declarația „Moldova nu e România” este de fapt „principala declarație politică a anului 2016”. „E o punere la punct a tuturor celor care, de la București, încercau să tuteleze Chișinăul. Rezultatul se cunoaște, în România, formațiunea politică condusă de domnul Băsescu abia a trecut pragul electoral. Declarația oficialului american a sugerat că, la granița de est a României, Statele Unite își doresc păstrarea actualului status quo geopolitic”, notează Victor Nichituş.

El susţine că „e știut că PSD-ul are un discurs reținut față de ideile unioniste, de aici și discursul pragmatic referitor la Republica Moldova”. „Planul de acțiune pentru Republica Moldova, care a fost discutat la CSAT, va fi modificat. Obiectivul strategic al României, de integrare europeană a spațiului dintre Prut și Nistru, va râmâne însă același, schimbările țin de asumarea responsabilității pentru implementarea lor. Puțin probabil ca Președintele Iohannis, după înfrângerea PNL, să mai dorească vizibil ca Palatul Cotroceni să fie centrul de comandă al acestei strategii, ar fi imoral. Centrul de greutate se va muta către Palatul Victoria, acolo unde mă aștept să apară un Birou de gestionare al relațiilor București-Chișinău”, afirmă jurnalistul.

În opinia sa, „administrarea corectă și pragmatică a acestor relații va duce la creșterea numărului de investiții românești în Republica Moldova”. „Ambasadorul României la Chișinău, domnul Daniel Ioniță, a declarat că statul român este interesat să investească în domeniul energetic și în infrastructura de transport. Chișinăul oficial a anunțat recent că va privatiza cele două rețele de distribuție a energiei electrice, RED Nord și RED Sud. Companiile energetice românești și-au declarat intenția de a fi prezente pe piața din Republica Moldova. Știm că România are ca obiectiv majorarea exporturilor de energie electrică în Republica Moldova, prin realizarea de noi interconexiuni, probabil în 2017 printre potențialii cumpărători ai celor două rețele de distribuție s-ar putea număra și TransElectrica”, mai notează sursa citată.

Cristina Pendea

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...