În această săptămînă, a fost dat startul activităţilor cu caracter electoral. Mai multe partide şi-au desemnat candidaţii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. De asemenea, şi unii candidaţi independenţi şi-au anunţat intenţia de a lupta pentru funcţia de Preşedinte al RM. Iar toate aceste activităţi au scos în prim plan Comisia Electorală Centrală, în special conducerea acestei instituţii.
Astfel, Alina Russu şi colegii săi au avut de lucru suficient. Ba au recepţionat solicitările candidaţilor de a înregistra grupurile de iniţiativă de colectare a semnăturilor cetăţenilor, ba au eliberat liste de subscripţie, ba au venit cu avertismente şi precizări privind prevederile legislaţiei electorale etc. Toate acestea au asigurat o mediatizare pe măsură instituţiei şi au ţinut-o permanent în prim-plan pe Preşedinta CEC, Alina Russu.
Cu unele mici excepţii, se poate de spus că noua componenţă a CEC şi personal Alina Russu, deocamdată, se descurcă cu sarcinile ce stau în faţa sa. Dacă se vor descurca şi în continuare, membrii CEC îşi vor cîştiga reputaţia de buni profesionişti şi nimeni nu va mai pune la îndoială pe viitor imparţialitatea şi corectitudinea lor, inclusiv a Preşedintei instituţiei, Alina Russu.
TRIBUNA precizează: Alina Russu a absolvit în 1998 facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moldova, fiind licențiată în drept. În perioada 2003-2004 a făcut studii de masterat în drept internațional public, facultatea de drept, Academia de Administrare Publică de pe lîngă Președintele Republicii Moldova. Totodată, în perioada 1996-2010 a participat la diverse studii/seminare naționale și internaționale în domeniul dreptului (Universitatea pentru Democrație (UniDem) Campus, Comisia de la Veneția, Trieste, Italia, Centrul „Robert Schuman” pentru studii avansate, Strasbourg, Franța etc.). Primul loc de lucru, pe care l-a deţinut în perioada 1997-1998, a fost asistent juridic la Centrul internațional pentru susținerea creației jurnaliștilor. În 1998 trece cu lucrul la Preşedinţia Republicii Moldova, unde, pînă în 2009, deţine pe rînd astfel de funcţii ca: referent, consultant principal, Serviciul acte al Aparatului Președintelui Republicii Moldova; șef, Serviciul asistență organizatorică, Direcția generală a Aparatului Președintelui Republicii Moldova; șef-adjunct, Direcția generală a Aparatului Președintelui Republicii Moldova; șef, Direcția generală a Aparatului Președintelui Republicii Moldova. În septembrie 2009 îşi începe activitatea în cadrul Parlamentului Republicii Moldova. Pînă în decembrie 2014, deţine funcţia de consultant principal al fracțiunii PCRM în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura XVIII și XIX. Din aprilie 2015 pînă în prezent a fost șefa Cabinetului Președintelui fracțiunii PCRM în Parlamentul Republicii Moldova. Alina Russu are şi experienţă de activitate în cadrul CEC. Pe perioada alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi a alegerilor locale generale din 2015, ea a fost reprezentant cu drept de vot consultativ la Comisia Electorală Centrală.












