În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele executiv al Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru a fost întrebat: Pe ce rezultat mizează PUN în următoarele alegeri parlamentare?
„Principalul examen, dar și obiectiv al Partidului Unității Naționale, la nivel național, pentru anul curent îl reprezintă accederea în Parlament, ținând cont de faptul că este totuși un partid tânăr. Este prea de vreme să oferim cifre electorale. Vom vedea în noiembrie după alegeri”, a declarat el.
Întrebat cu cine ar fi dispus PUN să facă coaliție după următoarele alegeri parlamentare, Anatol Şalaru a răspuns „Am spus de mai multe ori că ne-am dori, după alegeri, o alianța cu partidele pro-europene. Sper ca procesul de alegeri, atât cele locale anticipate, cât și cele parlamentare, să se desfășoare în limitele bunului simț și să nu se ajungă la confruntări electorale bazate pe minciuni, dezinformare și atacuri la persoană. Este suficient că PSRM-ul, cu sprijinul Moscovei, va încerca să compromită tot ce este european și unionist. Alegerile de anul acesta vor da dovada maturității sau infantilismului partidelor pro-europene și unioniste din Republica Moldova”.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Andriana Cheptine












