În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele executiv al Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru a fost întrebat: Ce șanse sunt ca partidele pro-europene să facă front comun în alegerile parlamentare? PUN ar fi interesat de o atare coalizare?
„Cred că desemnarea de comun acord a unui candidat de către partidele pro-europene și unioniste ar fi un bun exercițiu de colaborare în perspectiva alegerilor parlamentare. Este destul de dificil de făcut o alianță în alegerile parlamentare. Cu toate acestea PUN pledează pentru o colaborare punctual, pe circumscripții. O colaborare măcar pe circumscripții ar da o șansă în plus partidelor pro-europene și unioniste în fața PD și PSRM, care dispun de resurse importante”, a declarat el.
Întrebat care crede că este ponderea curentului unionist în RM și cum crede că va evolua acest curent pe termen scurt și mediu, Anatol Şalaru a răspuns: „La acest moment cred că putem vorbi lejer de un corp electoral de aproximativ 30% fără a lua în calcul diaspora. Dar, acest curent, așa cum este și normal, e în creștere. Cu cât mai mulți cetățenii i-au contact cu România, cu atât crește numărul unioniștilor. Oamenii pur și simplu înțeleg că suntem același popor și trebuie să trăim împreună. În opinia mea, curentul unionist vă crește pe termen scurt și mediu putând depăși în anii următori 50%”.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Andriana Cheptine












