[ X ]
Breaking news22 Декабря 2017 10:30

Președintele Parlamentului: Am trecut la următorul nivel de cooperare cu FMI

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a remarcat, în cadrul unor declarații de presă, cooperarea bună a Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Uniunea Europeană (UE).

După cum informează TRIBUNA, Andrian Candu a declarat că RM a trecut cu succes de ședința Consiliului de Directori a FMI.

„Experții și directorii FMI au remarcat reformele și toate procesele pozitive care au loc în RM. Au dat notă pozitivă și prin aceasta au aprobat următoarea tranșă de surse financiare. De fapt, am trecut la următorul nivel de cooperare cu FMI. Au fost apreciate reformele, procesele, creșterea economică, rezultatele și din punct de vedere al mediului de afaceri, stabilitatea financiară și potențialul care există pentru anul viitor. FMI a menționat, în toate documentele sale, de acum două zile, că există deja o foarte bună bază creată în RM ca anii viitori deja să avem o creștere semnificativă. Astfel, ca într-adevăr să trecem de la perioada de tranziție la una de creștere prin economii și procesele care se vor realiza”, a precizat Candu.

Totodată, Speakerul a remarcat și rezultatul bun în cooperare cu UE. „La nivel de reforme care au fost întreprinse în perioada 2016-2017 și respectiv – nota dată de UE, inclusiv plata care a fost făcută ieri de suport bugetar. Aduc mulțumiri tuturor colegilor pentru rezultatul deosebit din acest an, legat de reforme și toate dezvoltările care au avut loc și care au fost apreciate mult de FMI și UE”, a conchis Candu.

Andriana Cheptine 

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...