[ X ]
Important17 Martie 2018 09:00

(INTERVIU) Dumitru Diacov: Încercăm să folosim experienţa acumulată încă în 1998-2000 

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov a vorbit despre cei 20 ani ai săi în Parlament, ce regrete are vizavi de activitatea în această perioadă, pe cât de eficient i se pare actualul Parlament, dar și despre alte aspecte importante.

T.: Dle. Diacov, ați fost premiat pentru stabilirea unui record național – 20 ani în Parlamentul RM. Cum au fost acești 20 ani?

D.D.: Au fost ani zbuciumați, atât pentru mine și pentru partidul pe care-l reprezint, pentru RM, pentru cetățeni, dar și pentru tot spațiul acesta în care ne găsim noi. O perioadă foarte zbuciumată, cu multe valuri, cu multe încercări. Din păcate, RM nu a fost o țară pregătită să-și preia soarta în mâinile sale, s-au comis multe greșeli, s-au făcut multe încercări. Eu sper că acum încercăm să ne ducem pe o cale mai sigură, pentru că deja reieșim și din propria experiență, din propriile greșeli. RM e o țară foarte mică și foarte influențată de tot ce se întâmplă în jurul nostru și asta tot este o provocare, tot este o problemă pe care noi trebuie să o depășim. Prin ce se deosebește dramatic RM de celelalte republici? Nu există divizarea aceasta, unul să tragă într-o direcție, altul – în altă direcție. Chemările acestea între a ne uni, alți vor să ne ducă în Uniunea Vamală, și cu promisiunea că, dacă ne ducem într-o parte, o să fie  fericire, dacă o să ne ducem dincolo – o să avem pensii mari, sunt foarte speculative, nu au nimic cu fericirea poporului. Fericirea o găsim doar în muncă, în unitatea țării, în coeziunea națională, în efortul nostru comun și să nu așteptăm de la nimeni cadouri, dar să facem totul singuri şi atunci o să fim siguri de viitorul nostru.

IMG_2224

T.: Care perioadă în istoria parlamentarismului din RM, din 1994 până în prezent, o considerați cea mai rodnică?

D.D.: A fost acea perioadă, undeva pe timpul agrarienilor, când toată lumea era împreună: Sangheli, Snegur, Lucinschi – toți într-o barcă, nu era ceartă, nu erau divizări. Din punctul meu de vedere, atunci era o atmosferă, cu mici devieri, caracteristică pentru toți, toate ramurile puterii. Eforturile se depuneau într-o singură direcție, atunci noi am aderat la Consiliul Europei. Atunci RM pe hartă arăta așa ca o insulă de speranță. Pe urmă s-au început divizările, bătăliile, pe care, din păcate, nu putem să le oprim.

T.: În Parlamentul ales în 1994 ați fost vicespeaker, iar în cel din 1998 – Speaker. În ce măsură ați reușit, în calitate de conducător al Parlamentului, să contribuiți la dezvoltarea acestei instituții?

D.D.: Într-o măsură oarecare am contribuit la dezvoltarea democrației interne a Parlamentului cred că în perioada 1998-2000. Deși activitatea în acea perioadă tot a fost marcată de luptă, de bătălii, era o atmosferă destul de deschisă, era o concurență relativ cinstită, măcar că și atunci se aplicau lovituri sub centură. Practic, atunci a fost pusă baza economiei de piață. Noi, în 1998, când am venit, am descoperit o chestie foarte tristă – practic toată legislația era încă sovietică. Bugetul era gol din cauza că erau achitările reciproce, fel de fel de operațiuni, care curățau bugetul. Atunci s-au făcut primele încercări cu reforma administrativ- teritorială, bugetară, a sistemului de pensionare și multe alte lucruri, care au pus o temelie și care au asigurat și o dezvoltare mai sigură și elementele economice de piață care și astăzi sunt deja mai consolidate. Într-un fel asta a fost. A fost prima experiență de a coabita, de a conlucra în cadrul unei coaliții. Sigur că experiența a fost destul de amară, dar anume noi, anume PDM, fiind în centrul spectrului politic, am reușit să menținem echilibrul necesar. Iată și acum încercăm să folosim acea experienţă, să nu dăm voie extremelor să ducă într-o direcție mai radicală RM.

T.: Ce regrete aveți vizavi de activitatea de 20 ani în Parlament?

D.D.: Regrete sigur că sunt și multe. Ele sunt legate de faptul că noi niciodată nu am avut propria majoritate să luăm decizii pe care noi le considerăm necesare, bune pentru RM. Când ești într-o coaliție cu un număr modest de mandate, întotdeauna ești pus în situația să mergi la compromis, să cedezi etc. Dar cedările au fost pe timpuri destul de raționale ca noi să păstrăm echilibrul acesta de care vorbesc. Experiența pe care noi am acumulat-o în 1998, 1999, 2000, ne-a permis ca acum, într-o situație nu mai puțin complicată, PDM să mențină acest echilibru și să încerce să consolideze nu doar majoritatea parlamentară, dar și RM.

IMG_2227

T.: Pe cât de eficient vi se pare actualul Parlament?

D.D.: Actualul Parlament, actuala coaliție majoritară este destul de eficientă fiindcă este stabilă și este formată în baza ideilor, valorilor, principiilor care se regăsesc în statutul PDM.

T.: În ce măsură e afectată activitatea Legislativului de apropierea alegerilor parlamentare, dar și a celor anticipate din Chișinău și Bălți?

D.D.: Încă nu, dar într-o măsură oarecare va fi afectată. Sigur, că da. În RM există o tradiție, nu pot să spun că foarte bună – campania electorală întotdeauna se începe cu mult înainte de alegerile propriu-zice, și nu întotdeauna guvernarea are interesul să pornească lucrul acesta. Guvernarea întotdeauna are nevoie de liniște, stabilitate, dar tradițiile sunt de așa natură că noi putem să ne așteptăm la o precipitarea  spiritelor, a emoțiilor etc., lucru care deja se vede că e gata să pornească.

T.: Cum credeți că va evolua situația politică în continuare?

D.D.: Eu nu știu cum va evolua, însă sper că va evolua într-un sens pozitiv. Sigur că lupta politică și în țările cu mari tradiții lasă o amprentă asupra societății. Presupun că și în RM lucrul acesta se va întâmpla. Sper că va fi în limita bunului simț, nu va afecta fundamental mersul lucrurilor în RM. Sper foarte mult că executivul, puterea centrală, puterea locală vor avea posibilitatea să se concentreze asupra proiectelor care deja au fost aprobate, programate, ca economia, unele sectoare reale să meargă așa cum este programat.

T.: Dacă mai obțineți un mandat de deputat ați putea ajunge la incredibilul record de un sfert de secol în Legislativ. Sunteți tentat?

D.D.: Pentru RM poate ar fi o chestie record, dar pentru țările cu tradiții bogate democratice nu este o problemă. Sigur că Parlamentul este instituția unde trebuie să existe o combinație între experiență, viziunii, echilibru. Nu poți să vii să încerci de la capăt, energia este caracteristică pentru instituțiile executive, însă pentru instituțiile legislative e nevoie de rațiune, de un climat mai creativ, de combinație de experiență. De aceea, nu știu cum vor derula lucrurile, dar eu cred că un record pozitiv poate să influențeze tot pozitiv mersul lucrurilor.

T.: Vă mulțumim!

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...