Deputatul din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, nu admite, după alegeri, o alianță între democrați și socialiști. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru europalibera.org.
După cum informează TRIBUNA, Dumitru Diacov a declarat că ideea aceasta este o provocare.
„Nu. Asta este o provocare pe care eu am auzit-o deja de 25 de ori”, a punctat el.
Fiind întrebat „Și răspunsul a 25-a oară care e?”, Diacov a spus: „Că Partidul Democrat va face coaliție cu partidele de centru-dreapta sau, mai bine-zis, cu partidele care vor sprijini cursul european al Republicii Moldova. Să fiți convinsă în chestia asta”.
Totodată, Dumitru Diacov a mai adăugat: „Eu nu știu cine o să fie în Parlament, eu nu știu care și câte mandate va avea, dar noi, judecând după comportamentul partidului din ’98 încoace, țineți minte ce presiuni se făceau asupra mea ca eu să fac coaliție cu comuniștii, în ’98. Am făcut? Am făcut cu partidele de dreapta, ce au făcut în raport cu mine partidele de dreapta?!”.
Andriana Cheptine












