[ X ]
Exclusiv6 Octombrie 2018 07:00

(ACUM UN AN) Vizita lui Volodimir Groisman

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 6 octombrie 2017.  

Vizita lui Volodimir Groisman

Prim-ministrul Ucrainei, Volodimir Groisman a efectuat o vizită la Chişinău. Împreună cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, el a participat la închiderea Forumului „Moldova Business Week 2017”. De asemenea, cei doi prim-miniştri au semnat o nouă Foaie de parcurs privind relaţiile dintre cele două ţări şi au susţinut o conferință de presă comună.

Circumscripţiile uninominale din Chişinău şi Bălţi 

Comisia națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente s-a întrunit în ședință şi a decis constituirea a 11 circumscripții în municipiul Chişinău şi a 2 circumscripții în municipiul Bălţi.

Conferinţa lui Traian Băsescu şi a lui Anatol Șalaru

Președintele de onoare al Partidului Unității Național (PUN), Traian Băsescu și președintele executiv al PUN, Anatol Șalaru au susținut o conferință de presă, în care s-au referit la importanţa PUN în politica din Republica Moldova.

Crearea grupului de lucru pentru amendarea Constituţiei  

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un proiect de hotărâre privind crearea grupului de lucru ce urma să elaboreze proiectul de revizuire a Constituției prin includerea noțiunii de „integrare europeană” ca element definitoriu al identităţii constituţionale a Republicii Moldova.

Reţinerea Mariei  Cărăuş

Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au reţinut-o pe viceministra Finanţelor, Maria Cărăuş  dar şi pe trei oameni de afaceri, într-un dosar ce viza fapte de corupţie, exprimate prin tentativa de trucare a unor licitaţii publice.

Şeful statului – la Dubăsari

Președintele țării, Igor Dodon  a participat la sărbătoarea „Toamna de Aur – la Nistru, la mărgioară” în satul Coșnița, raionul Dubăsari.

Ilan Șor – la Parlamentul European 

Președintele Partidului Șor, Ilan Șor, primar al orașului Orhei, s-a aflat într-o vizită la Parlamentul European (PE), în cadrul căreia a avut un schimb de opinii cu vicepreședinții PE, Mairead Mcguiness și Ramon Luis Valcarcel Siso, privind dezvoltarea Republicii Moldova, colaborarea europeană, precum și situația social-politică din RM.

Andrian Candu – la festivitatea dedicată CtEDO 

Republica Moldova a marcat 20 de ani de la intrarea în vigoare a Convenției Europene pentru Drepturile Omului, în baza căreia cetățenii se pot adresa la CtEDO. La evenimentul festiv, organizat în acest sens, a participat şi Speakerul Andrian Candu.

Igor Dodon – la polo pe apă 

Preşedintele Igor Dodon a participat la deschiderea Turneului internațional de polo pe apă „Cupa Președintelui”, care s-a desfășurat în premieră în Moldova, sub egida Președintelui RM.

Vizita lui Daniel Mullaney

Asistentul Reprezentantului SUA pentru Comerţ, Daniel Mullaney, co-preşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-americane de cooperare economică, a efectuat o vizită la Chişinău, în fruntea unei delegaţii americane. El s-a văzut cu Prim-ministrul Pavel Filip şi cu Președintele Parlamentului Andrian Candu.

Vizita Președintelui RM și a vicepreședintei Bulgariei la Taraclia

În cadrul unei vizite de lucru în orașul Taraclia, Președintele RM, Igor Dodon și vicepreședintele Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, au vizitat Universitatea de Stat din Taraclia ,,Grigore Țamblac”, unde a avut loc ceremonia de semnare a acordului de creare a unui consorțiu internațional între Universitatea „Anghel Kâncev”, din orașul Ruse, Republica Bulgaria, Universitatea ,,Sfinții Chiril și Metodiu”, din orașul Veliko Târnovo, Republica Bulgaria și Universitatea de Stat din Taraclia ,,Grigore Țamblac”, Republica Moldova.

Delegaţia Parlamentului – la sesiunea AP NATO  

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova a plecat la Bucureşti pentru a participa la cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO, care s-a desfăşurat în perioada 6-9 octombrie 2017. Delegația parlamentară a fost formată din deputații Mihai Ghimpu, șeful delegației Parlamentului la AP a NATO, și Dumitru Diacov.

Sursa: Almanahul politic – 2017

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...