[ X ]
Exclusiv5 Octombrie 2018 12:00

Vitalia Pavlicenco: Mereu am avut o cooperare bună cu sectorul asociativ unionist și europenist

Noi am avut mereu o cooperare bună cu sectorul asociativ unionist și europenist. Declaraţia a fost făcută pentru TRIBUNA de către liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco. 

„În primăvară am discutat cu un grup de intelectuali unioniști denumit convențional „Grupul Groza”, condus de Andrei Groza, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, și cu Mișcarea Civică Europeană, constituită din 77 de foști deputați din primul Parlament și alte personalități, pentru îndemnarea segmentului euro-unionist ca să meargă împreună pe o platformă comună în alegeri. Ne-am întâlnit la Biroul Politic Central și la Delegația Politică Națională”, a spus ea.

Vitalia Pavlicenco a mai menţionat că, „înainte de alegerile locale din Chișinău, am avut discuții cu Mișcarea Civică Europeană, unde au fost și reprezentanții ai PAS și DA și alte partide, iar vara am discutat de mai multe ori cu grupul Groza”.

„După care s-a luat o pauză și noi, PNL, am inițiat un dialog, la sediul nostru unde au fost reprezentanți ai 7 partide extraparlamentare. În paralel, ni s-a solicitat, din partea grupului Groza, să ne gândim mai bine dacă acceptăm noi, dacă nu-i posibil un bloc, lista unor persoane cunoscute care vor să candideze pe lista unui partid, dar cu convingeri unioniste. Noi pledăm pentru un bloc, în care să se regăsească cei mai buni reprezentanți ai societății care au convingeri unioniste, europeniste și în ideea aceasta am participat și la Uniunea Scriitorilor la această adunare consultativa a unioniștilor, care au pledat pentru o listă populară, națională comună a unioniștilor în ideea de a cumula voturile segmentului unionist care să nu se disperseze în următoarele alegeri. Dorința noastră, a PNL, este de a crea o alternativă unionistă. În acest sens ne-am adresat tuturor partidelor pe care noi le percepem drept românești, europeniste. Nu i-am invitat pe cei care nu sunt și unioniști – PAS și PDA, pentru că am încercat cu ei pe mai multe căi mai înainte și au eșuat încercările”, a precizat liderul PNL.

Ea a mai spus că, la Uniunea scriitorilor, s-a creat un Consiliu care să dezbată în continuare posibilitatea de a forma această listă populară națională a unioniștilor.

„În paralel, noi discutăm și cu alte segmente. Chiar astăzi participăm, răspundem invitației Mișcării civice europene, care reîncearcă să aducă la masa discuțiilor mai multe partide liberale. Am încercat, în dialogul nostru, de trei ori la PNL și o dată la PAD. Următoarele trebuie să fie la PLR. Pe cei PL și PUN i-am invitat constant la discuții. Dl Ghimpu a fost invitat la toate ședințele noastre, i-am propus mai mult, să discutăm între noi sau cu care partide consideră că dorește sau, dacă nu dorește, atunci să spună clar că nu. Le-am oferit toată gama celor din PL. Am vorbit şi cu PLDM. Am spus că, dacă aceste partide nu doresc, atunci discutăm cu cei care doresc, care sunt partide într-un fel constituite din grupuri plecate din PL și PLDM. Mihai Ghimpu a zis ca va reveni, dar nu a dat răspuns, după care ne-a atacat urât în presă”, a spus Vitalia Pavlicenco.

Potrivit ei, în paralel se discută și cu partide care nu fac parte din sectorul acesta: Democrația Acasă, Verzii, PPRM, Voința Poporului. „Cu ei suntem în dialog permanent, nici unul nu a renunțat la dialog. O să vedem acțiunile noastre de mai departe”, a concluzionat Vitalia Pavlicenco.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...