[ X ]
Breaking news28 Septembrie 2018 14:45

Președintele Dodon ar putea efectua, la finele săptămânii viitoare, o vizită la Minsk!

În cadrul summitului CSI de la Duşanbe, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au discutat un spectru larg de chestiuni privind agenda bilaterală şi cea internaţională.

„Am constatat cu satisfacţie creşterea volumului schimburilor comerciale dintre ţările noastre. În context, am dat o apreciere înaltă Festivalului vinului moldovenesc, care a avut loc recent în Belarus şi s-a desfășurat al doilea an consecutiv la inițiativa Președintelui Republicii Moldova și sub patronajul Președintelui Republicii Belarus. Aleksandr Lukaşenko m-a invitat să fac o vizită la Minsk, la 14 octombrie, pentru a participa la ceremonia de sfinţire a catedralei-monument al „Tuturor Sfinților”. Paroh al bisericii este părintele Fiodor, unul dintre cei mai înţelepţi preoţi din Belarus. Anul trecut, clericul s-a aflat cu o vizită în Moldova, la invitaţia mea”, a scris Dodon.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...