[ X ]
Exclusiv28 Septembrie 2018 16:00

Cum ați cataloga activitatea deputaților din actualul Legislativ pe o scară de la 1 la 10? Răspunsul lui Andrian Candu!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a fost întrebat cum califică eficiența actualului Legislativ, prin ce crede că va rămâne în istorie, dar și cum ar cataloga activitatea deputaților pe o scară de la 1 la 10.

„Parlamentul nu este o instituție omogenă. Suntem toți aleșii poporului și suntem foarte diferiți, din păcate, uneori prea diferiți, astfel încât lipsa unei viziuni comune de țară este actuală încă pentru Republica Moldova. Notele le dau alegătorii și, la începutul anului viitor, ei vor putea să-și de-a votul direct unor oameni în care au încredere.

Am intrat în istorie ca fiind cei care au redat oamenilor dreptul de a alege un deputat care să-i reprezinte, după schimbarea sistemului electoral. Ca și lucruri importante, care au început în actualul legislativ, aș menționa creșterea ponderii controlului parlamentar în activitatea deputaților. Am diversificat instrumentele și deja se fac analize de impact ale legilor. Astfel, Parlamentul nu doar votează, ci și verifică cum se aplică legislația, precum și evaluează impactul legilor, astfel încât, dacă nu se atinge efectul scontat, putem interveni pentru anumite corectări. Un alt lucru dezvoltat de Parlamentul legislaturii XX este deschiderea parlamentară și eforturile din partea instituției pentru a încuraja implicarea oamenilor în procesul de luare a deciziilor. Sunt lucruri pe care le-am lansat și care deja lucrează”, a declarat Candu.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine.

Andriana Cheptine  

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...