[ X ]
Breaking news26 Septembrie 2018 14:01

Declarație: „Există o mare problemă privind accesibilitatea persoanelor cu nevoi speciale în secțiile de votare”

Platforma de discuții electorale E-HUB a organizat o conferință de presă cu privire la barierele și oportunitățile de incluziune a persoanelor cu nevoi speciale în procesul electoral, informează TRIBUNA.

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova (CEC), Rodica Ciubotaru, a vorbit despre acțiunile instituției în relația persoane cu nevoi speciale – proces electoral.

„Am depus și depunem toate eforturile ca să asigurăm condiții egale pentru toți subiecții implicați în procesul electoral. Incluziunea persoanelor cu dizabilități este o temă care se discută atât pe plan național, cât și internațional. Ce ține de activitatea Comisiei Electorale Centrale, în acest sens, începând cu anul 2010 am desfășurat mai multe activități și am depus efort ca să creăm condiții maxime pentru ca toate persoanele cu dizabilități să aibă dreptul de a alege. Tot în acest sens, începând cu 2010, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate CEC a organizat o secție de votare care a fost dotată cu toată logistica, dar și membrii biroului fiind instruiți cum să asigure asistența persoanelor cu dizabilități. Vom depune toate eforturile ca și în continuare să asigurăm persoanele cu dizabilități în procesul electoral”, a precizat ea.

Directorul executiv „Alianța Infonet”, Victor Koroli, a comunicat despre rata de participare a persoanelor cu nevoi speciale în procesul electoral. „Cel mai interesant este că rata de participare a persoanelor cu dizabilități este în continuă creștere. Ei sunt cetățeni activi și vor să facă parte din viața politică și publică a Republicii Moldova. Pe de altă parte, există o mare problemă privind accesibilitatea persoanelor cu nevoi speciale în secțiile de votare”, a menționat el.

De menționat că, următoarele alegeri în Republica Moldova vor fi cele parlamentare, care sunt stabilite pentru 24 februarie 2019.

Mihaela Conovali 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...