[ X ]
Breaking news10 Septembrie 2018 10:50

Al treilea Raport alternativ privind implementarea Acordului de Asociere, prezentat de IPRE. Secretar de stat: „E diferit de cel al MAEIE”

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) prezintă astăzi cel de-al treilea Raport alternativ privind implementarea Acordului de Asociere pentru semestrul I al anului 2018, transmite TRIBUNA.

În debutul prezentării, Polina Ojog, reprezentanta Fundației Konrad Adenauer, a menționat că raportul va arăta în ce domenii s-au înregistrat progrese și în ce domenii mai este nevoie de muncă.

„Este bine pentru că se realizează asemenea raport. Prin acest document se va înțelege cum este implementat Acordul de Asociere. Colegilor, care au muncit, le-a reușit să scoată în evidență punctele de succes și cele la care trebuie de lucrat”, a spus Polina Ojog.

La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Daniela Morari, a menționat că Raportul IPRE este diferit față de cel al MAEIE, lansat de curând.

„Prin acest Raport se înțelege complexitatea și profunzimea anumitor măsuri. Pe lângă faptul că ne înțelegeți despre conținutul lui, avem un exercițiu de a vedea unde suntem pe aceeași pagină și alte viziuni diferite, să le unim, să luăm în considerare recomandările și anumite componente în implementarea Acordului. Suntem în a 2-a etapă a implementării Acordului. Avem o nouă agendă pentru 2017-2019. Acest document este unul național de implementare, ce include prevederile punctate ce trebuie să facem cu toate instituțiile pentru a reuși implementarea Acordului. MAEIE a realizat un asemenea raport, iar cel al IPRE este în perioada 1 ianuarie 2017 până la 30 iunie. Metodologiile sunt diferite, față de raportul MAEIE, precum și numărul acțiunilor”, a spus Daniela Morari.

Precizăm că, Raportul a fost realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, în colaborare cu fundația germană Konrad Adenauer și Platforma Națională a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic.

Cristina Parfeni

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...