În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, șeful fracțiunii liberalilor în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Cebanu, ex-ministru al Tineretului şi Sportului, a fost întrebat: Dvs., personal, ați decis dacă veți candida sau nu la următoarele alegeri: pe listă sau în circumscripție?
„Sincer să fiu nu pot spune că am decis definitiv în această chestiune, dar recunosc că înclin înspre ideea de a candida pe o anumită circumscripție. Trebuie să vedem toate circumstanțele politice care vor fi în aceste alegeri și dacă prezența mea va fi în beneficiul democrației și a oamenilor. Dacă face – mă implic, dacă nu – nu. Vreau să privesc cu maturitate politică și cu discernământul unor ani de zile aflați în politică, care îmi oferă o anumită experiență de care nu pot să nu țin cont în asemenea chestiuni”, a declarat el.
Notă: Versiunea integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine.
Andriana Cheptine












