[ X ]
Exclusiv3 Septembrie 2018 12:00

Ce prestaţie au avut actorii politici din Moldova în cea mai pasivă lună a anului

În cadrul unui nou clasament convenţional, TRIBUNA se referă la cei mai activi actori politici în luna august. 

Pe prima poziţie este Preşedintele Igor Dodon. „Şeful statului a avut în august 37 de evenimente şi acţiuni publice, fiind unicul politician din RM care a înregistrat o medie de peste un eveniment pe zi. În această lună, Igor Dodon a revenit în fruntea clasamentului după o pauză de 30 de zile, devansându-l cu peste 100% la capitolul activism pe Premierul Pavel Filip, care a fost pe prima poziţie în iulie”, se spune în materialul citat.

Pe locul doi este Platforma Demnitate şi Adevăr cu 18 evenimente şi acţiuni publice. „PDA a ocupat această poziţie în mare parte graţie protestelor şi conferinţelor de presă pe care le-a organizat”, precizează sursa.

Pe locul trei este Premierul Pavel Filip. „Dacă în iulie, Premierul Pavel Filip a fost cel mai activ actor politic din Moldova, atunci, în baza bilanţului pentru luna august, este abia pe poziţia a treia cu 16 evenimente şi acţiuni publice”, se mai spune în material.

Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...