[ X ]
Important28 August 2018 16:00

Primarul care a reuşit să-şi facă 4 mii de prieteni printre consătenii săi 

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

În cadrul unui interviu acordat portalului www.provincial.md, primarul satului Ghidighici din municipiul Chișinău, Serafim Isac, a fost întrebat despre cât de eficientă este comunicarea cu consătenii prin intermediul reţelelor de socializare. 

„Evident, e vorba de transparența activității Primăriei și una dintre modalități este dialogul dintre primar și consăteni. Eu, între timp, mi-am făcut un număr impunător de peste 4000 de săteni-prieteni pe Facebook, îi cunosc foarte bine, ei adresează întrebări – eu le răspund. Una dintre activități, care, cred că, ar putea să aibă izbândă, ar putea fi comunicarea. Acum tehnica permite, astfel am efectuat primele emisiuni în direct, de la ora 19 până la 20. Dintr-o analiză pe care am făcut-o, reiese că e prea des dacă organizez asemenea emisiuni în fiecare săptămână, fiindcă sunt aceleași întrebări. Astfel, ca să facem o pauză între ceea ce am făcut și ceea ce urmează să facem, am decis ca emisiunea să fie o dată în lună, ca, apoi, să răspund la întrebările sătenilor. E un dialog cu sătenii cu privire la situația social-economică-culturală a satului”, a declarat el.

Primarul spune că această comunicare pe internet, e foarte eficientă, „sunt sute de aprecieri, eu aș spune că vreo 85-90% sunt cei care acceptă politica, celelalte sunt cele „când veniți pe la noi?”, „nu e bine”. „Oamenii nu au avut niciodată condiții și acum vor să facă imediat aceasta, dar este imposibil. Eu le înțeleg supărările lor, dar trebuie să înțeleagă și ei că noi nu putem să facem totul într-un an. Da, eu suport și critica, adun plângerile sătenilor de pe străzi, ca să văd motivație și dorință pentru schimbări. Aceste emisiuni le urmăresc și sătenii noștri de peste hotare, astfel ei aprobă activitățile”, susţine Serafim Isac.

Cristina Pendea

Notă: Republicat din data de 14.08.2018.

Other news in category

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...