În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, vicepreședintele Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu a fost întrebat: În septembrie, urmează să desfășurați Congresul PL. Ce subiecte vor fi abordate, care e locația, data, invitații, programul? În genere, cum decurg pregătirile pentru această întrunire?
„Cu adevărat, în data de 16 septembrie, la Chișinău va avea loc Congresul PL, la care vor participa aproximativ 1000 de delegați. Este un congres ordinar, la termen și urmează să fie luate decizii statutare, de adoptare a unui nou statut, program, dar vor fi alese și noile organe de conducere ale partidului: președinte, vicepreședinți, consiliul republican. În același timp vor fi adoptate mai multe documente, rezoluții, ce țin de realitatea social-politică din Republica Moldova”, a menţionat el.
Solicitat să comenteze afirmaţiile liderului PL, Mihai Ghimpu, care anterior a sugerat că la Congres ar putea ceda șefia PL, în favoarea ex-Primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, Valeriu Munteanu a declarat: „Partidul este un organism democratic, unde deciziile se iau în forma prescrisă de statut. Decizia privind noul președinte al PL va fi luată la congres de către delegați, în baza candidaturilor care vor fi înaintate. Nu există o procedură statutară de cedare/transmitere a funcției de președinte a partidului”.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Andriana Cheptine












