[ X ]
Breaking news23 August 2018 08:50

Pregătirile sunt în toi de desfăşurare a Congresului Mondial al Familiei. Dodon: Va fi cel mai mare forum, organizat vreodată în capitala noastră

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a prezidat o şedinţă a grupului de lucru pentru pregătirea şi desfăşurarea Congresului Mondial al Familiei, care va avea loc la Chişinău, sub egida Preşedintelui, în perioada 14-16 septembrie.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, au abordat mai multe chestiuni organizatorice, legate de viitorul eveniment.

„Am menţionat că la Congres vor veni mai mult de o sută de reprezentanți din peste 40 de ţări: demnitari, slujitori ai bisericii ortodoxe şi ai celei catolice şi altor confesiuni, persoane publice etc. Este important că oraşul Chişinău va fi al doilea, după Tbilisi, oraş din spaţiul ex-sovietic, în care va avea loc Congresul Mondial al Familiei. Totodată, acesta va fi cel mai mare forum, organizat vreodată în capitala noastră. Congresul are drept obiective de bază consolidarea familiei ca cea mai importantă instituție a societății, dezbaterea problemelor demografice din regiunea noastră şi din lume ş.a”, a scris Dodon.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...