[ X ]
Important8 August 2018 14:50

Andrian Candu: Autoritățile sunt gata să examineze analiza de impact pe care partenerii urmează să o facă pentru reforma fiscală

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut o întrevedere cu Anna Akhalkatsi, Director de țară al Băncii Mondiale în Moldova, și Volodymyr Tulin, Reprezentant Rezident al Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, părțile au discutat stadiul actual de cooperare, programul de reforme şi politicile de dezvoltare promovate de autorități, precum și proiectele în desfășurare.

Andrian Candu a anunțat despre deschiderea autorităților pentru examinarea analizei de impact pe care partenerii urmează să o facă pentru reforma fiscală, stimularea fiscală și declararea voluntară, adoptate recent de Parlament.

Reprezentanții FMI și BM au menționat dinamica proiectelor investiționale. Președintele Parlamentului, în context, a mulțumit pentru susținere și faptul că asistența celor două instituții internaționale este conexă cu priorităţile autorităților.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...