În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Veaceslav Garştea, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost întrebat: Care sunt cele mai mari provocări ce stau în faţa Poliţiei de Frontieră?
„Provocările reies din activităţile zilnice pe care le desfăşurăm şi aş zice că ele poartă un caracter continuu. Or, în fiecare zi trebuie să depunem foarte multe eforturi pentru a ne face meseria profesionist, cinstit și corect așa încât să nu fie simțită uneori lipsa personalului necesar în subdiviziuni, să gestionăm corect fluxul de pasageri în punctele de trecere așa încât cetățenii să nu fie afectați de rândurile care se mai formează, din păcate. Apropo, consider foarte important ca, atunci când suntem criticaţi, să venim cu explicațiile și soluțiile de rigoare astfel încât cetăţenii să simtă că, indiferent de problemele ce apar, noi suntem în serviciul lor”, a declarat el.
Întrebat cum califică colaborarea cu instituţiile de profil din alte țări, Veaceslav Garştea a răspuns: „Deşi se ştie că loc de mai bine tot timpul există, totuşi consider că avem o colaborare foarte bună cu instituțiile de profil din alte țări. Nu pot să nu menționez colaborarea extraordinară pe care o avem cu cei din statele vecine: Ucraina și România. În ultimul an, am înregistrat un succes istoric, în opinia mea, lansând controlul comun la frontiera cu Ucraina. În acest sens am beneficiat de o susținere totală din partea Ministerului Afacerilor Interne, a Guvernului R. Moldova, în general”.
„De asemenea, avem relații de colaborare foarte bune cu colegii din Germania, Elveția, Spania, Polonia cu care avem multe proiecte comune în domeniul schimbului de experiență și instruirii. Aş mai menţiona în context şi buna colaborare cu colegii din Lituania, Letonia, Estonia, Belarus, Azerbaidjan şi din alte ţări”, a adăugat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Cristina Pendea












