[ X ]
Breaking news27 Iulie 2018 16:28

Primul candidat la alegerile parlamentare din 2019 

La scurt timp după ce a fost anunțată data alegerilor parlamentare, activistul civic Oleg Brega și-a anunțat intenția de a candida independent.

După cum informează TRIBUNA, într-un live pe o rețea de socializare, Oleg Brega a declarat că nu crede că deputații trebuiau să amâne pentru ultima dată posibilă când le permite Constituția.

„Totuși, fapta e împlinită, legea nu mai poate fi modificată, alegerile vor avea loc pe 24 februarie. Eu consider de bon ton, normal, să-mi anunț de pe acum candidatura, mai ales că eu nu o să am banii oligarhilor, a partidelor și voi continua să promovez drepturile omului, să fac activismul pe care l-am făcut până acum, fără fonduri, fără bani. În aceste condiții, mă grăbesc să folosesc toată perioada preelectorală, această jumătate an, ca să anunț că voi candida independent”, a precizat activistul.

Totodată, Oleg Brega a menționat că încă nu a decis pe care circumscripție electorală va candida. „Cum aceștia au numit alegerile iarna, știind ce glod e la țară, cât de închiși, aghesmuiți omenii stau în casă, mă gândesc să candidez la Chișinău, unde am locuit jumătate de viață. Poate în circumscripția 33 care include și Durlești, Trușeni. Însă, cel mai probabil, voi candida pentru diasporă, pentru că de vreun an m-am mutat la București și aș putea împăcat, hotărât, să reprezint diaspora europeană”, a punctat Brega.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...