[ X ]
Breaking news26 Июля 2018 11:15

Viceguvernator al BNM: Rolul nostru este să facem schimbări, pentru a nu admite repetarea fraudei bancare

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Cristina Harea, susține că rolul instituției, pe care o reprezintă, nu este de a investiga frauda bancară, ci de a îmbunătăți starea lucrurilor, încât o asemenea fraudă să nu se mai repete în viitor. Declarații în acest sens au fost făcut în cadrul discuției publice organizată astăzi de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, care a prezentat „Monitorul financiar: Analiza principalelor reforme din sectorul financiar în perioada octombrie 2017 – iulie 2018”.

După cum comunică TRIBUNA, Cristina Harea a spus că BNM s-a implicat activ în investigația fraudei bancare.

„Noi am oferit toată informația disponibilă pentru Kroll, care investiga, cât și organelor de anchetă. Noi am oferit informațiile din țară, cât și cele care ar fi putut fi obținute prin canale de cooperare din alte țări. Acesta este rolul de bază al BNM în acest proces. Noi suntem disponibili să cooperăm, dar, haideți, să delimităm funcțiile. Noi nu putem să avem și rol de anchetă, de investigare, de probare și de recuperare”, a declarat oficialul.

Viceguvernatorul a mai spus că, de fapt, rolul BNM este de a identifica „metehnele, deficiențele sistemului, care au făcut posibilă această fraudă”. „Și prin reforme să schimbăm starea lucrurilor și să facem imposibilă o repetare a fraudei. Insist un rol activ până acum pe oferirea de informații și rolul nostru de a face reforme”, a subliniat Harea.

Cristina Gurez

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...