[ X ]
Exclusiv1 Iunie 2018 12:00

După trei ani, un ex-ministru a revenit în spațiul public. Iată cu ce se va ocupa! 

După ce o perioadă de timp a fost absent din spațiul public, ex-ministrul Apărării, Vitalie Marinuță, a revenit, aderând la Partidul Verde Ecologist (PVE).

Solicitat de TRIBUNA, Vitalei Marinuță a dezvăluit cu ce s-a ocupat în acești ani, dar și de ce a decis să adere la PVE.

„Pe parcursul ultimilor trei ani am fost departe de politică și de viața socială. Mi-am accentuat atenția asupra dezvoltării unei mici afaceri de familie la țară, unde și locuiesc. La vârsta mea, aici, la țară, e un mediu ambiant foarte bun de a-ți revedea viziunile asupra vieții. Am rămas pe aceleași principii, pe care le-am avut anterior (le cunosc cu toții și nu merită enumerate aici), dar am descoperit și alte priorități pentru care merită de luptat și de dedicat a doua jumătate a vieții. Locuind la țară, am înțeles că problemele ecologice sunt printre cele mai grave care le are Republica Moldova. Majoritatea fântânilor sunt secate, iar în cele rămase apa e de o calitate proastă; foarte multe râuri au rămas doar cu denumirea; solul e poluat din ce în ce mai tare, pădurile sunt tot mai rare, iar gunoiștile neautorizate sunt un atribut al fiecărei localități. Anume din aceste considerente am decis să ader la o formațiune politică care își pune ca scop de bază păstrarea acestui meleag în condiții naturale bune pentru generațiile viitoare”, a punctat el.

Totodată, Marinuță a menționat că, PVE este o formațiune politică care anume corespunde acestor scopuri. „Deși în Republica Moldova vocea acestui partid încă e slab auzită, el face parte din marea familie a verzilor europeni, unde este apreciat și stimat, fapt de care am reușit să mă conving participând recent la cea de-a XXVIII-a sesiune a Consiliului Partidului Verde European. Sunt ferm convins că în viitor ideile promovate de  Partidul Verde Ecologist vor fi îmbrățișate de tot mai multă populație și sunt gata să depun toate cunoștințele și experiența acumulată de-a lungul anilor pentru a promova nu doar securitatea militară a cetățenilor, dar și securitatea ecologică. Doar Moldova trebuie să fie a „urmașilor urmașilor noștri”. Folosind această ocazie, aș dori să îndemn cetățenii Republicii Moldova, unde nu ar locui ei, să se gândească la viitorul acestui plai și să vină în echipa noastră pentru a munci împreună pentru un viitor verde, curat și liber – viitor pentru care luptăm noi, Partidul Verde Ecologist din Republica Moldova”, a mai spus Marinuță.

Andriana Cheptine

Notă: Republicat din data de 30 mai 2018.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...