Liberalii au ajuns în situaţia actuală pentru că au ignorat un discurs al lui Vlad Plahotniuc. Cel puţin asta crede jurnalistul Victor Nichituş.
„Liberalii nu au luat în serios discursul politic al coordonatorului coaliției parlamentare din care făceau parte. În septembrie 2016, Vlad Plahotniuc a declarat că va face curățenie generală în toate sectoarele importante din Republica Moldova. Liderul Partidului Democrat din Moldova a spus, cu subiect și predicat, că cei care fură vor sta la pușcărie. În toate instituțiile publice moldovene erau reprezentanți ai Partidului Liberal”, menţionează el, într-o postare pe blogul personal.
Potrivit lui, „timpul a arătat că promisa curățenie a avut loc”. „Acțiunile anticorupție au vizat funcționari înalți din Cabinetul de Miniștrii, inclusiv din Partidul Democrat. Au fost arestați miniștrii în funcție, al Agriculturii și al Transporturilor, ambii numiți de partidele de la guvernare, dar și un viceministru de la Economie, aflat în siajul democraților moldoveni. Au fost arestați înalți funcționari de la Primăria Chișinău, conducători de raioane și membrii ai partidelor aflate la guvernare”, notează Victor Nichituş.
În opinia sa, „destructurarea rețelelor de corupție existente în Republica Moldova a atins și interesele politico-financiare ale liberalilor moldoveni”, iar „plecarea lor de la guvernare a făcut posibilă o coaliție politică împotriva Partidului Democrat”.
Cristina Pendea












