[ X ]
Exclusiv18 Mai 2018 16:00

Cristina Balan despre priorităţile şi primele acţiuni în funcţia de ambasador al RM în SUA

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Cristina Balan, nominalizată la funcţia de Ambasador al RM în SUA, a fost întrebată: Care vor fi prioritățile Dvs. în funcția de ambasador?

„Promovarea Republicii Moldova și avansarea dialogului strategic între țările noastre. Dialogul strategic este o formă de parteneriat instituționalizat pe mai multe domenii prioritare, inclusiv domeniile economic, apărare şi securitate, buna guvernare şi consolidarea statului de drept. Acest parteneriat a fost lansat cu întârziere, abia în 2014, spre deosebire de vecinii noștri România si Ucraina, nemaivorbind de Georgia. În acel an au avut loc câteva întruniri ale grupurilor comune de lucru în câteva domenii de interes sporit. După aceasta însă, totul s-a oprit și abia recent a fost agreat un nou plan de lucru. Îmi doresc ca aceste cooperări să devină o practică sistematică, să avem o agendă clară de activități comune și bine planificate pe perioade medii și lungi. Îmi doresc ca Moldova să fie partenerul predictibil în procese economice, investiții strategice și de securitate”, a declarat ea.

Întrebată care vor fi primele sale acțiuni în noua funcție, Cristina Balan a răspuns: „Deja am o schiță de plan de acțiuni destul de amplă, dar aș vrea la început de mandat să trec în revistă toate angajamentele asumate de către ambele părți și să înțeleg care sunt cele prioritare pentru noi și care sunt prioritare pentru americani. Am o idee generală, dar aș vrea să analizez acordurile şi protocoalele bilaterale, să discut cu toate instituțiile și personalitățile care se ocupă de dosarul Moldova în SUA. Ulterior voi veni către ministrul afacerilor externe și integrării europene cu un plan de acțiuni pe fiecare domeniu, vom conveni în comun pașii următori, în dependență și de prioritățile setate de Guvern pentru agenda bilaterală moldo-americană”.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...