[ X ]
Exclusiv7 Mai 2018 16:00

Cum s-au manifestat actorii politici din Moldova în luna aprilie

În baza materialelor puse la dispoziţie de compania de consultanţă şi promovare a imaginii POLIEXPERT, TRIBUNA a elaborat un clasament convenţional care reflectă cum s-au manifestat actorii politici din Moldova în luna aprilie.

Primul în clasament este Preşedintele Igor Dodon. „Şeful statului a avut, pe parcursul lunii, 35 de evenimente publice sau despre care s-a relatat publicului larg, menţinând trendul stabilit anterior şi înregistrând o medie de peste un eveniment pe zi. Acelaşi randament al şefului statului a ieşit în evidenţă şi la elaborarea clasamentului convenţional pentru primele trei luni ale anului curent”, notează sursa.

Al doilea este Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. „Atât formaţiunea, în general, cât şi unii reprezentanţi ai acesteia, în particular, au fost implicaţi în 34 de acţiuni publice. Partidul s-a activizat simţitor pe fondalul alegerilor anticipate ale Primarului capitalei, iar o bună parte din aceste acţiuni au fost efectuate de candidatul PSRM la şefia capitalei, Ion Ceban”, se spune în materialul citat.

A treia este Platforma „Demnitate şi Adevăr”. „În aprilie, PDA a înregistrat un activism sporit, care a depăşit cu mult indicatorul precedent al acestei formaţiuni. Astfel, PDA a organizat 20 de acţiuni publice, marea majoritate a cărora l-a avut ca şi protagonist pe Andrei Năstase, liderul PDA, candidat la Primăria capitalei”, mai notează sursa.

Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...