[ X ]
Important23 Martie 2018 06:00

OPINIE: Şansele socialiștilor moldoveni de a câștiga primăria muncipiului Chișinău sunt în creștere

Dreapta pro-europeană era obligată să aibă un singur candidat pentru primăria de Chișinău. De această părere este jurnalistul Victor Nichituş.

Într-o postare pe blogul personal, el notează că „refuzul lui Andrei Năstase de a colabora politic cu Partidul Democrat  face ca echipa democrată să nu poarte nici o responsabilitate pentru evoluția, pozitivă sau negativă, a alegerilor din municipiul Chișinău”.

El susţine că Partidul Democrat a oferit dreptei politice ajutor, dar acesta a fost refuzat. „Rezultatul acestui refuz este acela că o eventuală pierdere a primăriei Chișinău, nu poate fi pusă pe seama lui Plahotniuc”, susţine Victor Nichituş.

El aminteşte că „Dorin Chirtoacă a câștigat turul doi al alegerilor primarului general al municipiului Chișinău, din 28 iunie 2015, cu o diferență de doar 21 de mii de voturi față de Zinaida Greceanâi” şi că, „candidatul liberalilor moldoveni a câștigat datorită unei rate de participare redusă, sub jumătate din alegătorii înscriși în listele electorale, la vot participând doar 308 451 de alegători”.

„Tăcuta isterie a populației rusofone din capitala moldoveană, apărută ca urmare a campaniei declarațiilor simbolice de unire, va duce la o creștere a participării acestor oameni la procesul electoral. În condițiile în care electoratul de centru-dreapta, dezamăgit, va da dovadă de absenteism, șansele socialiștilor moldoveni de a câștiga primăria muncipiului Chișinău sunt în creștere”, mai notează jurnalistul.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...